FISCUL A PUS SECHESTRE PE NOUĂ APARTAMENTE ȘI CASE DIN OLT. CARE ESTE LOCALITATEA CU CELE MAI MULTE IMOBILE AFLATE SUB SECHESTRU

0
2315

Nouă apartamente și case,  aparţinând unor debitori, persoane fizice şi juridice din judeţul Olt, au fost puse sub sechestru de către Administrația Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP), în ultimii doi ani. Cele mai multe imobile aflate sub sechestru sunt din Caracal.

În anii 2019 și 2020, Fiscul oltean a instituit nouă sechestre pe bunurile imobile (apartamente și case) ale unor persoane juridice și fizice din județ. Valoare totală a celor mai mari cinci imobile evaluate, aflate sub sechestru Fiscului, se ridică la suma 1.108.162 RON, adică peste 11 de miliarde ROL

Valoare celui mai mare imobil pe care AJFP Olt a pus sechestru, în cei doi ani este de 260.586 RON, adică peste 2,6 miliarde ROL. „ În anii 2019 și 2020, la nivelul județului Olt, au fost instituite 9 sechestre aplicate asupra unor bunuri imobile (apartamente și case) aparținând debitorilor. Valorile celor mai mari cinci imobile aflate sub sechestru sunt: 260.586 lei, 259.317 lei, 232.539 lei, 215.720 de lei și 140.000 de lei. Localitatea cu cele mai multe imobile (apartamente și case) aflate sub sechestru este Caracal, a precizat purtătorul de cuvânt al AJFP Olt, Mihaela Marinescu, la solicitarea Gazeta Oltului.

În anul 2020, în urma licitațiilor organizate, au fost valorificate două imobile în valoare 46.250 de lei.

Conform articolului 159, aliniatul 6 din OUG 92/2003 republicată privind Codul de procedură fiscală cu modificările şi completările ulterioare, vânzarea bunurilor sechestrate se face numai către persoane fizice sau juridice care nu au obligaţii fiscale restante.

Potrivit prevederilor articolului 162, aliniatul 8 din acelaşi act normativ, preţul de pornire este preţul de evaluare pentru prima licitaţie, diminuat cu 25 la sută pentru a doua licitaţie şi cu 50 la sută pentru a treia licitaţie. Fiscul va pune accent pe urmărirea silită a acţionarilor şi asociaţilor, pentru a recupera restanţele la bugetul de stat înregistrate de firmele acestora. Statul se va îndrepta, astfel, către averile personale ale patronilor, prin atragerea răspunderii solidare. Astfel, prin Ordinul 127/2014 emis de Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală, riscă să-şi piardă maşinile, casele, apartamentele nu doar administratorii firmelor cu datorii, ci şi rudele care primesc bunuri din patrimoniul societăţii.