Firmele din Olt, exporturi de peste un miliard de euro

0
238

Exporturile realizate de firmele oltene, în primele opt luni din 2018 s-au cifrat la peste 1 miliard de euro, potrivit Direcţiei Regionale de Statistică Olt.

Ultimele date publicate de Direcţia Regională de Statistică (DRS) Olt arată că, în intervalul 1 ianuarie – 31 august 2018, companiile din Olt au vândut în afară produse de 1.071.352.000 de euro. Cifrele publicate de DRS Olt arată că evoluţia exporturilor a fost influenţată, în general, de rezultatele firmelor producătoare de metale comune şi articole din acestea, domeniu în care judeţul Olt excelează comparativ cu alte ramuri ale economiei judeţului. Aceste societăţi au vândut produse cu o valoare totală de 535.859. 000 euro, reprezentând 50% din totalul exporturilor. Pe locul doi se situează firmele producătoare de materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea care au vândut produse în valoare de 340.319. 000 euro, reprezentând un procent de 31,8%. Pe locul trei în ce priveşte exportul de mărfuri se situează maşinile, aparatele şi echipamentele electrice, cu 11,2 procente din totalul exporturilor, totalizând 119.888.000 de euro, în timp ce pe poziţia a patra se află secţiunea materii textile şi articole din acestea, cu patru la sută din totalul produselor exportate, respectiv cu 42.406.000 de euro. Pe ultimul loc în privinţa exporturilor se situează mijloacele de transport, cu 2,1% respectiv 22.046.000 euro.