Firme din Olt, în insolvență

0
184

Numărul insolvenţelor a scăzut în primele șapte luni cu 40 de procente în Olt, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Astfel, dacă în intervalul 1 ianuarie – 31 iulie 2019, 40 firme au fost nevoite să declare insolvenţa, în aceeaşi perioadă din 2020 numărul societăţilor care au apelat la această procedură, din cauza problemelor financiare, este de 24. La nivel naţional, cele mai mari scăderi ale numărului de insolvenţe au fost consemnate în judeţele Tulcea (-69,05%), Harghita (-55,56%), Argeș (-50,40%) și Călărași (-44,83%).

În schimb, în Sălaj numărul insolvenţelor a crescut cu 158%, dar tot pe plus a încheiat în primele șapte luni şi Sibiul (86,67%).