În contextul extinderii epidemiei de coronavirus, reprezentanții Pirelli Slatina au anunțat suspendarea activității. Măsura se aplică pentru perioada 23-31 martie.
„Pirelli Slatina anunță suspendarea activității fabricii, în perioada 23-31 martie 2020, în contextul îngrijorărilor recente legate de răspândirea COVID-19, dar și a încetinirii solicitării produselor, pe piața auto. În afara măsurilor de prevenție a contaminării cu COVID-19 aplicate deja în interiorul fabricii, Pirelli Slatina anunță că reluarea activității de producție se va face cu un număr cât mai redus de angajați, tocmai pentru a putea garanta standarde cât mai ridicate de protecție a propriilor angajați, asigurând în același timp și furnizarea produselor solicitate”, se arată într-un comunicat semnat de reprezentanții Pirelli Slatina.