Fabrică modernă de stocare şi procesare a legumelor, inaugurată la Grădinari

0
1175

Vineri 28 iulie, în comuna Grădinari, va avea loc inaugurarea uneia dintre cele mai moderne linii de fabricaţie pentru conservarea legumelor şi a unui depozit frigorific cu o capacitatea de 250 m3. Investiţia a fost realizată în cadrul proiectului „Capacitare Economică prin Afaceri Sociale”, finanţat prin Fondul Tematic „Incluziunea socială a romilor şi altor grupuri vulnerabile“ al Programului de Cooperare Elveţiano- Român. „Proiectul este implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Economiei Sociale în parteneriat cu fundaţia suedeză „Hjarta till Hjarta”, Comuna Grădinari (OT) şi Federaţia Patronatelor din Regiunea Oltenia”, a precizat Ioana Mihai, primarul comunei Grădinari. Evenimentul de inaugurare a investiţiei va continua cu o scurtă conferinţă pe tema legăturii dintre responsabilitatea socială corporativă şi afacerile sociale locale. În încheiere va avea loc o prezentare/degustare de produse tradiţionale locale (ce vor fi realizate în cadrul fabricii inaugurate). Participanţii interesaţi vor primi ofertele de contractare a legumelor proaspete sau conservate produse de cele două cooperative agricole locale înfiinţate în cadrul proiectului.

Ilie Bîzoi