Explozie de locuri de muncă în Olt

0
1269

În aceste zile, oltenii fără un loc de muncă pot opta pentru unul din cele 622 de locuri vacante. Situaţia locurilor de muncă vacante disponibile, la fiecare agenţie locală din judeţ, este următoarea: Agenţia Locală Caracal – 10 locuri, Agenţia Locală Slatina – 611 locuri şi Agenţia Locală Drăgăneşti Olt -un loc.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt, Elena Iordache, cele mai multe joburi sunt pentru absolvenţii cu studii medii şi pentru necalificaţi,  în diferite domenii de activitate. Astfel, angajatorii caută finisor laminate şi trefilate ( 50 de locuri), ucenic (40 de locuri), agent de securitate (37 de locuri), sudor (25 de locuri), instalator apă, canal (23 de locuri), muncitori necalificaţi la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie şi parchet (23 de locuri), electrician în construcţii (21 de locuri), lăcătuş mecanic (21 de locuri), confecţioner cablaje auto (20 de locuri), mecanic utilaj (20 de locuri), zidar rosar-tencuitor (18 locuri), fierar betonist (18 locuri), dulgher (exclusiv restaurator) -16 locuri, zugrav (15 locuri), ), şofer autocamion/maşină de mare tonaj (14 locuri), ), confecţioner asamblor articole din textile (12 locuri),  şofer de autoturisme şi camionete (11 locuri), montator subansamble (10 locuri), jonctor (10 locuri), lucrător comercial (10 locuri), brutar (şase locuri), tractorist (cinci locuri), tâmplar universal (patru locuri), dar şi personal din alte domenii de activitate. Pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite următoarele locuri de muncă: inginer construcţii civile, industriale şi agricole (12 locuri), inginer producţie  (patru locuri), consilier/expert/inspector/referent/economist în economie generală 8patru locuri), subinginer construcţii civile, industriale şi agricole-trei locuri, inginer drumuri, şosele şi baraje, inginer mecanic, inginer în industria alimentară, inginer electromecanic, inginer chimist, inginer horticol, biolog, şef depozit şi şef proces fabricaţie câte un loc.

Ilie Bîzoi