Emil Moț s-a întâlnit cu cetățenii din cartierul Steaua

0
256

Primarul Emil Moț, președintele Consiliului Județean, Marius Oprescu alături de reprezentanții direcțiilor din cadrul Primăriei s-au întâlnit, la începutul săptămânii în curs, cu cetățenii din cartierul Steaua.

În cadrul întâlnirii au fost dezbătute lipsurile pe care zona Steaua le are pentru a satisface nevoile locuitorilor:

Întâlnirea cu cetățenii din cartierul Steaua a fost constructivă, oferindu-ne prilejul să discutăm despre proiectele deja în curs și să primim sugestii pentru cele viitoare.  Alături de președintele Consiliului Județean, Marius Oprescu și de reprezentanții direcțiilor din cadrul Primăriei, am ascultat cu atenție nevoile și dorințele tuturor celor prezenți. Această colaborare din fiecare zonă a municipiului, ne-a permis să conturăm prioritățile pentru orașul nostru, analizând împreună fiecare propunere. Le mulțumim tuturor celor care au participat la această întâlnire și ne-au împărtășit sugestiile lor, contribuind astfel la dezvoltarea continuă a municipiului nostru.” a transmis Moț.