Deputatul Emil Albotă: cota progresivă sau impozitul progresiv – un pas înainte

0
157

În ultimula perioadă unul dintre subiectele care au intrat în atenţia opiniei publice a fost disputa referitoare la cele două sisteme de impozitare şi anume cel care utilizează cota proporţională şi cel bazat pe cotele progresive. Deputatul de Olt, Emil Albotă, consideră că un pas înainte, România îl poate face doar prin cota progresivă:

Din punctul nostru de vedere, raportându-ne la ce se întâmplă în Europa astăzi, unde mai sunt trei, patru state care au cotă unică de impozitare printre care și România, cred că este un pas înainte cota aceasta progresivă sau impozitul progresiv. Dacă ne dorim state dezvoltate, state puternice, dacă ne dorim să avem școli de calitate, dacă ne dorim spitale la standarde europene atunci este evident că este nevoie de mai mulți bani și este nevoie de mai mulți bani cu care să facem evident aceste lucruri. Banii nu pot să provină decât de la cetățeni. Este cumva normal ca cei care câștigă mai mult să sprijine  cumva mai mult societatea.” a precizat Albotă.