Dumitru Sârghie, ziarist și scriitor: Nu cred că vom apuca zoriorii unei democrații care să ne arate luminița de la capătul tunelului!

0
608

Buna ziua, Domnule Dumitru Sârghie. Apreciind alura dumneavoastră în câmpul scriitorimii și jurnalisticii, ca fiind una distinctă și majoră, aș spune chiar seniorală, îmi permit astăzi, cu acordul dumneavoastră, să vă adresez câteva întrebări. Știți bine că vă prețuiesc scriitura, cea jurnalistică, dar și cea literară, înveșmântată în forme de expresie variate, care vizează atât franchețea caracteristică unui act de presă autentic, sublimul versificației simbolice, dar și magia esențelor încifrate în cheile smereniei petrine. Aștept cu emoție răspunsurile dumneavoastră.

Domnule Sârghie, ce ne puteți spune despre activitatea dumneavoastră literară și jurnalistică?

Mai întâi, aș dori să vă spun că preambulul cu care domnia voastră ați demarat acest dialog, deși este măgulitor pentru mine, este exagerat. Ar trebui limitat doar la faptul că sunt unul dintre ziariștii locali cu experiență în domeniu, care știe aproape toate culisele politice, economice, sociale și culturale, mai ales, ale acestui județ, un ziarist care a cunoscut evoluția și involuția majorității politicienilor locali și care poate să distingă cu oarece claritate politicianul educat, cu cei șapte ani de acasă, de politicianul parvenit, duplicitar, sfertodoct și lipsit de scrupule…Și poate că arma mea forte, ca mijloc de exprimare jurnalistică, a fost și sper să reziste, atâta timp cât voi mai scrie, probabil în județul Vâlcea, începând cu primăvara acestui an. Nu sunt copac să rămân fixat, prin rădăcini, într-un singur loc. Pot pleca cu rădăcinile mele spirituale cu tot în alt loc al acestei țări care, cândva, se numea România Mare. Cât privește zona literară despre care ați amintit, da, am depășit granițele județului Olt, am lansat cărți în marile orașe ale țării, și am luat contact cu destule spirite înalte ale culturii noastre și anume: Petre Anghel, Eugen Simion, George Sorescu, fratele lui Marin Sorescu, Eugen Negrici, Nicolae Scurtu, Valeriu Râpeanu, George Popescu, Marian Drăghici, Jean Andreiță, Ioan Barbu, Cezar Ivănescu, Ana Blandiana, Romulus Rusan și mulți alții care nu-mi vin acum în minte.
Sunt membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, de aproape două decenii. Am scris, până în prezent, mai multe cărți de proză, poezie, de interviuri și pamflet politic, dar și cărți închinate unor personalități politice și culturale ale județului Olt. Pregătesc, după cum știți deja, o lucrare științifică biografică privind viața și opera ultimului mare gândirist, Pan Vizirescu, precum și publicarea unui grandios roman al acestuia, salvat printr-un miracol, intitulat „Păcătoasa sau fiica lui Iisus!” Fiindcă domnia voastră și soția dumneavoastră aveți un aport deosebit în această operă de restituire a creației marelui ziarist și scriitor Pan Vizirescu, vă mulțumesc public acum, cu această ocazie. În decursul anilor, ca și dumneavoastră, am avut o serie de emisiuni la televiziunea locală din Slatina intitulate (A)FRONT, GLONȚUL RESTAURAȚIEI, CONVORBIRI DE DUMINICĂ, ARENA ARTELOR, POEZIA POLITICII… Am editat mai multe ziare, precum: Riposta, La Strada, Cardinal, Dreapta, Cumpăna Dreaptă, Linia Întâi… Lista cărților mele este următoarea: „Viol pe muzică de Bach” (pamflet politic), „A înflorit mătrăguna” (pamflet politic), „Crinul de avalanșă” (proză scurtă), „Trei mari artiști ai județului Olt” (evocare), „Sânge și țărână” (poezie), „Adio, domnule Președinte, Trăiască Regele!” (interviuri cu fostul deținut politic Paul Popescu), „Anotimpurile lui Traian Zorzoliu” (evocare), „abcdetc” (poezie), „Cu o săptămână înainte de niciodată” (poezie), „În ordinea iubirii” (poezie), „Glonțul restaurației” (poeme despre neam și țară), „Teza de doctorat a lui Dumnezeu” (epigramă), „Căzând spre cer” (poezie)”… De asemenea, am apărut cu poezie în mai multe antologii, printre care amintesc Monede și monade”, „Versuri și mătăsuri consonante”, „Poeți slătineni” etc.
Am scris zeci și sute de articole politice, culturale, de critică literară, eseuri, pamflet, în Gazeta Oltului, Riposta, Ziarul de Olt, Anotimp Magazin, Literatura de azi, Economistul de Olt, Revista Atheneu de la Bacău și, mai nou, sunt și redactor al revistei „Rotonda Valahă”, din Rm. Vâlcea, revistă aflată sub egida Uniunii Scriitorilor din România.

Ce credeți dumneavoastră că mai face poporul român, națiunea românească, domnule ,,Mitif”, ca să adaug, prin pseudonimul dumneavoastră, o nuanță de culoare și optimism pe care o găsim mereu în savuroasa dumneavoastră cronică virtuală și în care citim mereu lucruri noi?

Poporul român privește uluit la internaționalizarea lumii, la dispariția națiunilor, a identităților naționale, având, în cap, o singură definiție foarte clară, ca apa limpede de izvor : patria e locul acela unde ne plătim impozitele, taxele de toate felurile, mai nou, amenzile pentru nepurtarea măștii, inclusiv taxele de înmormântare, fiindcă, fără acestea din urmă, nu scapi nici mort.
Poporul român, figurativ vorbind, e castrat de-a-n-picioarele, cum ar zice marele scriitor maltratat de comuniști, I.D. Sîrbu, partidele de guvernământ devin stat în stat, iar statul se transformă-n sistem. Nu spunem noi mereu?: „Ăsta-i sistemul, domnule, nu ai ce să-i faci!” Și poporul murmură, răbdător și conciliant cu inamicii săi, cocoțați în fruntea bucatelor: „Sfinte, Dumnezeule, miluiește-ne pe noi, păcătoșii. Amin!”

Care ar fi, după părerea dumneavoastră, stâlpii societății românești nefăcând abstracție de șubrezimea funcționalității lor în prezent?

Stâlpii fundamentali ai societății sunt aceeași dintotdeauna: Biserica, Economia și Industria, indisolubil legate, Educația și Cultura. Desigur că mai sunt și alți stâlpi, alte puteri adiacente, să le numim așa, precum ar fi puterea militară și puterea presei. Din păcate, așa cum am spus deseori, cu referire la Cultură, sunt decidenți de care depinde soarta acestei țări care, când aud cuvântul Cultură, scot… pistolul. Cum, dle, să desființezi Revista lui Iosif Vulcănescu, Familia, acolo unde a debutat Eminescu, susținând că faci economie la bani? Atunci, de ce mai celebrăm ziua de naștere a marelui poet, ca fiind zi națională?
Nu mai sunt acei cărturari patrioți, între care și unchiul dumneavoastră, Pan Vizirescu, reuniți la cea mai importantă revistă de cultură dintotdeauna – Gândirea, care să aibă încredere în Limbă, Bunătate și Spirit de jertfă. Cât privește economia, bravii noștri „capitaliști” post-decembriști au dus-o, definitiv, la fier vechi. Nu suntem nici socialiști, nici capitaliști, iar conducătorii noștri au pierdut total mândria cetățenească, socială, etnică, religioasă, idealurile, convingerile și valorile morale. Europa, la acest început de veac, e fum și amăgire.
Se vorbește, din păcate, în viața socială și, în special, în aria politică, despre o nevoie declanșatoare a schimbării…și aici aș introduce o nuanță, întrebându-vă dacă schimbarea presupune ponderi sau singularități exclusiviste sau nu, după părerea dumneavoastră?

Desigur, România are încă tineri studioși, responsabili și morali, care ar putea fi în Linia Întâi a politicii românești. Din păcate, manelizarea politicii noastre a dus la lipsa modelelor politice autentice, iar majoritatea tinerilor care au intrat la „butoanele” acestei țări sunt croiți după chipul și asemănarea mentorilor săi, între care cei mai mulți sunt duplicitari, mincinoși, carieriști, lacomi, nepatrioți, analfabeți funcțional, turnători…
Acestea sunt „ponderile” și „singularitățile exclusiviste” de care vorbiți în întrebare, care au în mână și pâinea și cuțitul. Aștept și sper să apuc vremea când astfel de ipochimeni vor fi înlocuiți de acea junime educată și naționalistă care să dărâme zidurile acestui pseudocapitalism multiculturalist pustiitor, în fond un fel de comunism cu „față umană”.

Ce părere aveți despre vârsta a treia din Romania și de aiurea?

Vârsta a treia… Voi spune câteva cuvinte despre cea din România, nefiind un bun cunoscător al modului de viață al bătrânilor din lumea civilizată. Când aud această expresie îmi vine să-mi scot pălăria și să zic precum francezul: „Chapeau haut!”, adică „Sus pălăria”, nu „Jos pălăria”, cu zicem noi. Ridic pălăria, seniorial, în fața celor în vârstă, care-au muncit onest o viață întreagă, dar din cauza legilor strâmbe lipsite de umanism, pe care le-au făcut politrucii noștri de toate culorile, după Revoluție, ei își duc amurgul vieții ca pe o povară și nu ca pe o floare la butonieră. A nu se crede că în sistemul comunist era dreptate și justiție. Nicidecum…
Bunicilor și străbunicilor noștri, după ce li s-au luat uneltele agricole, vitele și pământurile, fiind colectivizați cu pistolul la tâmplă, li s-au luat și sufletul, și tradiția, și religia. Cu intelectualii adevărați s-a petrecut la fel. Au murit prin închisorile comuniste. Cei care s-au opus au înfundat pușcăriile bolșevice, mulți dintre ei sfârșind tragic, iar cei care s-au mai întors au rămas cu traume până la sfârșitul vieții. Edificatoare pentru istoria județului Olt, privind colectivizarea forțată, dar și pentru istoria României, în general, stau monstruozitățile săvârșite la colectivizare de către Securitate, în numele PCR, în comunele Vâlcele și Izvoare, acolo unde țăranii cu demnitate și-au dat tributul de sânge. Niciun partid, după 1989, aflat la putere, n-a catadicsit să facă ceva pentru urmași celor care au murit sau au fost bestializați în închisorile de la Pitești, Aiud sau Periprava.
Dimpotrivă, atât partidele de stânga cât și cele așa-zise de dreapta au promovat în funcție pe unii dintre foștii torționari, iar mai târziu pe fiii și pe urmașii acestora. De aceea, am salutat și mediatizat cu simț de răspundere, anumite acțiuni simbolice făcute în memoria țăranilor de la Izvoarele și Vâlcele și trebuie să remarc aici, în mod special, pe fiul unuia dintre foștii deținuți politici din Izvoarele, adică pe Ioan Afumelea, care, deși n-a găsit înțelegere la autoritățile locale, ce au aceeași mentalitate comunistă, a inițiat, pe cont propriu, în fiecare an, în ziua de 14 februarie, comemorarea celor care au înfruntat, cu prețul vieții și al libertății, opresiunea comunistă. După 1989, nimeni n-a făcut nimic pentru supraviețuitorii de atunci și pentru urmașii acestora.
Pensiile uriașe ale unor categorii speciale de cetățeni, între care unii murdari de sânge tânăr pe mâini, foști călăi și torționari, opresori ai Revoluției din Decembrie 1989, au făcut din viața majorității românilor de vârsta a treia de ieri și de azi un calvar.

Considerați conviețuirea simbiotică între generații ca fiind o rezultantă culturală?

E firesc și cultural, până la o anumită cotă a conștiinței și a contextului temporal, ca junimea română să nu fie de acord cu conservatorismul seniorilor, atât în economie, în mentalitate, în literatură, cât și în concepția despre lume și viață. Întotdeauna, de la facerea lumii și până în prezent, a fost așa. Întotdeauna a existat avangarda sângelui tânăr, care a stimulat progresul, evoluția lumii, a artelor, filosofiei, nivelului social, educației etc. Dar, astăzi, ruptura dintre generații este una cauzată de sistemele politice post-decembriste, care au eludat morala, știința de carte, moravurile, au mituit Biserica, precum au făcut și comuniștii, și au îndepărtat valorile, au asmuțit clasele sociale între ele, favorizându-le pe unele și umilindu-le pe altele, prin tehnici insurecționale, în lupta pentru păstrarea puterii cu orice preț. Erorile neoprite la timp se transformă în dezastru, iar astăzi, nu putem vorbi de o „conviețuire simbiotică”, așa cum ați spus dumneavoastră (iată o sintagmă pleonastică) între generații.

Ce părere aveți despre omul care merge pe strada, românul de rând…Ce-o gândi oare despre rolul cetățeanului în societate, principii și propagandă…sau despre existența lui imediată și ce speranțe ar putea / trebui să-și facă?
Domnule Pintea, trupurile și biografiile noastre, ale celor de rând, se vor mai plimba prin anonimat, pe strada vieții, atâta timp cât le va fi fost lăsat de Dumnezeu. Nu cred că vom apuca zoriorii unei democrații care să ne arate luminița de la capătul tunelului. Asta e „democrația originală” cu care ne-a blagoslovit Ion Iliescu, omul Moscovei, democrația pe care toți președinții României post-decembriste au urmat-o „pas cu pas”. Despre principii și propagandă, ar putea vorbi cu elocvență și patriotism generația unchiului dumneavoastră, cea a „Gândirii” lui Pan Vizirescu, a celor 14 cărturari care au fost condamnați la moarte sau la închisoare pe viață, tocmai pentru / din cauză că au făcut propagandă țării lor, culturii neamului românesc, propaganda însemnând o formă rațional-afectivă prin care se pune în circulație o idee, un crez, o ideologie și un mijloc de informare a maselor în legătură cu programul și etapele acelei ideologii. Din păcate, propaganda de azi este o simplă și penibilă reclamă politică, care nu se bazează pe valori, conștiință, bunăstare, libertate și demnitate. Altceva era atunci când, fie și la inițiativa controversatului Rege, Carol al II-lea, marele sociolog Dimitrie Gusti, împreună cu discipolii săi, printre care, repet, și Pan Vizirescu, a înființat „Serviciul social”, mergând din sat în sat, pentru iluminarea maselor, pentru conservarea tradițiilor românești, pentru autohtonizarea și naționalizarea spiritului nostru strămoșesc.
Scria atunci pe frontispiciul școlilor: „VENIȚI DE LUAȚI LUMINĂ!” Nu e sublim? Nu era sublim? Și astăzi, la Vișina Nouă, din județul nostru, a rămas aproape intactă o clădire de școală din acele vremuri… Ei, uite o astfel de propagandă ne-ar prinde bine acum nouă, românilor, bulversați fiind definitiv, după 30 de ani de „democrație originală”, la baza căreia stă tot „biblia roșie”. Ce nu știu tovarășii care ne conduc din 1989 și până azi este faptul că, între doctrină și ideologie există o mare diferență. Sper ca ei, citind acest interviu, să se ducă repede la un dicționar adevărat și nu la Istoria lui Roller, ca să poată face diferența între cele două noțiuni.
Și pentru o sinceră aducere aminte a celor care au suferit pentru neamul românesc și au înfruntat fiara de la Răsărit, prin cultură și patriotism, punem punct acestui interviu cu versurile unui camarad de suferință al unchiului dumneavoastră Pan Vizirescu. E vorba de celebrul Radu Gyr…

Ne vom întoarce

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost când am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc în nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi,
Şi cei de azi, cu paşii grei,
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Uşor, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Şi-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii după noi.

Noi, cei pierduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem şi-n disperări,
Şi-n răni ce-n piepturi se ascund.

Şi-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi,
În tot ce mâine, ca şi ieri
Va sângera sau va iubi!

A consemnat
Viorel Pintea, directorul Centrului de Cultură și Artă Olt