Drumul Expres Craiova-Pitești. Cum se va circula din decembrie pe tronsonul 3

0
966
default

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a aprobat în luna august o soluție pentru descărcarea provizorie la Colonești a traficului de pe tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), ce urmează a fi finalizat în decembrie. Astfel, din cei 31,75 de kilometri ai tronsonului 3 vor fi putea fi utilizați circa 31 de kilometri. Termenul de finalizare a tronsonului 4, executat tot de grupul UMB, este noiembrie 2024, potrivit CNAIR.

Reprezentanții CNAIR au explicat cum se va derula circulația pe tronsonul 3 al DEx12, după ce acesta ar urma să fie recepționat la finalul anului, înaintea tronsonului 4.

„Proiectul tronsonulul 3 al Drumului expres Craiova – Piteşti este cuprins între km 57+550 şi km 89+300 (sensul Craiova-Piteşti), fiind prevăzut un nod rutier (ce asigură legătura cu DN 65 prin drumul de legatură „C”) pentru descărcarea traficului la km 74+700 (Negreni).

Tronsonul 4 al Drumului expres Craiova-Piteşti face obiectul contractului de proiectare şi execuție nr. 92/72494/30.10.2020 care se află în perioada de execuţie a lucrărilor, cu termen de finalizare noiembrie 2024. Acesta se desfăşoară în continuarea tronsonului 3, între km 89+300 -km 121+185 şi are prevăzut printre altele primul nod rutier la km 108+482 (fiind următorul nod rutier prin care se poate descărca fluxul de trafic rutier pe ruta Slatina-Piteşti, după cel de la km74+ 700-Negreni) pentru descărcarea traficului în DN 65 şi DN 65A, prin intermediul drumului de legătura „D”.

Astfel, în urma viitoarei recepţii a tronsonului 3, zona cuprinsă între km 74+700 – km 89+300 pentru a nu rămâne neutilizabilă traficului rutier din cauza faptului că nu există descarcare în zona km 89+300 (fiind dependentă de recepţia tronsonului 4), a fost aprobată de către C.N.A.I.R.-S.A. în luna august 2023 o soluție pentru descărcarea provizorie în condiții optime şi de siguranţă a traficului rutier în zona km 88+560, la intersecţia cu DN 65 în zona Coloneşti.

De asemenea, menţionăm faptul că Tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova – Piteşti este estimat a se finaliza şi a fi deschis traficului rutier în luna decembrie 2023 (cu amendamentul ca condiţiile meteorologice să fie favorabile)”, se arată într-un răspuns al CNAIR, publicat pe forumul PeUndeMerg.ro al Asociației Pro Infrastructură (API).

UMB face toate demersurile ca tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), realizat în proporție de peste 70%, să fie dat în trafic până la finele acestui an, a anunțat încă din luna iulie Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). De altfel, acesta a precizat atunci că va fi asigurată o descărcare provizorie la Colonești, până la darea în trafic a tronsonului 4.

Din cele patru tronsoane ale DEx12, al doilea, construit tot de UMB, se află deja în circulație. Tronsonul 1, construit inițial de italienii de Tirrena Scavi, a fost relicitat și atribuit turcilor de la Ozaltin.

Sursă: www.economica.net