Două focare de presă porcină au fost confirmate în ultimele șapte zile, în comuna Perieți, județul Olt.
Comitetul Local de Combatere a Bolilor de la nivelul Prefecturii Olt s-a întrunit vineri, 19 august, fiind dispuse măsuri pentru combaterea focarelor de pestă.
Potrivit datelor transmise de Prefectura Olt, în cele două focare au fost câte trei porci, aceștia fiind uciși.
„Facem precizarea că acesta este al doilea focar de Pestă Porcină Africană în localitatea Perieți în ultimele 7 zile și că a fost responsabilizată Unitatea de Sprijin Local Perieți pentru adoptarea de măsuri suplimentare pentru prevenirea răspândirii (montarea de covoare dezinfectate pe drumurile publice de acces în unitățile administrativ – teritoriale), dar și de informare a cetățenilor cu privire la responsabilitățile ce le revin în limitarea răspândirii Pestă Porcină Africană (anunțarea medicului veterinar de circumscripție imediat ce constată semne specifice de Pestă Porcină Africană la porcinele din gospodărie, adoptarea unor măsuri minime de biosecuritate). Membrii centrului de intervenție în teren din cadrul Comitetului Local de Combatere a Bolilor Olt au procedat la dezinfecția și deratizarea zonei, în timp ce echipa de evaluare a pagubelor și a animalelor ce urmează a fi sacrificate în cadrul aplicării măsurilor de control a bolii s-a deplasat în gospodăria în care a fost identificat focarul în vederea evaluării suinelor sacrificate”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.
Autoritățile spun că fermierii trebuie să ia măsuri pentru ca boala să fie stopată.
”Fără sprijinul și înțelegerea cetățenilor, în special a crescătorilor de porci, răspândirea bolii nu poate fi stopată, fapt ce va duce la pagube economice importante. Fac precizarea că pesta porcină africană nu prezintă vreun risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social și economic.”, a declarat prefectul județului Olt, Florin Homorean.
Au fost analizate și dispuse următoarele măsuri necesare stopării Pestei Porcine Africane în localitatea Perieți:
-informarea cetățenilor cu privire la riscurile răspândirii pestei porcine africane;
-montarea a trei filtre de dezinfecție la intrarea în localitatea Perieți dinspre drumurile județene Bălteni, Schitu și Potcoava.