Ministerul Agriculturii a trimis către Direcția Agricolă Județeană (DAJ) Olt raportul de control privind neregulile din Programul Tomata ce au fost derulate în urmă cu câteva săptămâni. Totodată, a fost sesizată DNA.
Directorul DAJ Olt, Gabriela Andronie, a precizat că sunt 45 de dosare cu probleme, fiind vorba despre fals în declarații. Totodată, fermierii olteni ar fi primit banii fără să aibă dosare eligibile.
„Am primit raportul în urma verificărilor care s-au făcut. Ministerul Agriculturii a sesizat și DNA. Se vor mai face și alte verificări. Din cele 73 de dosare au fost verificate doar 45 și aproape toate sunt cu probleme. Nu sunt specificate persoane, ci doar fapte. Este vorba despre fals în declarații, iar câteva dosare nu au fost eligibile, dar fermierii au primit subvenția. Trebuie să mai facem verificări”, a spus directorul DAJ Olt, Gabriela Andronie.
Dosarele cu probleme sunt pe raza localităților Pleșoiu, Rusănești, Tia Mare, Grădinari și Strejești. Potrivit reprezentanților DAJ Olt, din primele verificări, prejudiciu s-ar ridica la 135.000 de euro.
Buboiul s-a spart la Direcţia Agricolă Judeţeană (DAJ) Olt la finalul lunii februarie. Se pare că totul a fost descoperit de inginerul Stancu Drigă, cel care era desemnat să verifice dosarele fermierilor din zona Tia Mare, care nu și-ar fi recunoscut semnătura din mai multe înscrisuri.