Distribuție Oltenia a finalizat investiții în județul Olt în beneficiul a peste 13000 de consumatori din Municipiul Caracal

0
273

În perioada 2020-2024, Operatorul Distribuție Oltenia a finalizat noi lucrări de modernizare și creștere a capacității de distribuție a stației de transformare 110/20 kV Caracal Vest. Proiectul finantat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) a presupus investții în valoare de peste 58 milioane  ron.

Prin strategia sa de dezvoltare, Distribuție Oltenia iși propune să îmbunătățească nivelul de siguranță în distribuția de energie electrică  și să reducă pierderile de energie.

Viziunea Distribuție Oltenia este de a deveni o companie modernă, flexibilă, capabilă să răspundă oricăror provocări pe care le ridică evoluția tehnologiilor în distribuția energiei electrice, în același timp satisfăcând cerințele consumatorilor.
Prin derularea acestui proiect au fost realizate investiții în infrastructura energetică în vederea creșterii capacității de distribuție a energiei și evacuarea energiei electrice produse de CEF-uri (centrale electrice fotovoltaice).

Proiectul a avut ca obiective:

Cresterea capacității de transport și distribuție a instalațiilor pentru energia produsă de CEF-uri;
Asigurarea posibilității de racordare de noi capacități de producție a energiei electrice din surse regenerabile;
Creșterea gradului de continuitate și de siguranță în funcționare,
Reducerea consumului tehnologic propriu;
Cresterea siguranței  în alimentare pentru consumatorii din aria de acoperire a proiectului.

În urma investiției au fost realizate:

Modernizarea stației de transformare 110/20 KV Caracal Vest prin înlocuirea echipamentelor uzate fizic și integrarea în sistemul SCADA;
Întărirea capacității de distribuție aferente LEA 20 kV, alimentate din această stație (in special LEA 20 kV Caracal Vest – Redea 1, respectiv Caracal Vest – Redea 2);
Modernizarea și realizarea a 7,19 km de linii electrice subterane;
Instalarea de fibră  optică pe LEA 110 kV pentru comunicație  sigură cu stațiile adiacente (Studina, Caracal Sud, Caracal Nord).

Beneficiile consumatorilor:

creșterea capacității de distribuție  din zona cu 7 MW ;
posibilitatea evacuării energiei electrice produse de CEF-uri;
asigurarea posibilității de racordare de noi capacități de producție a energiei electrice din surse regenerabile;
reducerea consumului tehnologic propriu cu 143,64 MWh/an;
creșterea gradului de continuitate și de siguranță în funcționare (reducerea SAIFI, SAIDI cu 1,5 %) pentru cei aproximativ 13600 de consumatori, casnici sau agenți economici, din municipiul Caracal și din localitățile adiacente.

Operatorul Distribuție Oltenia continuă investițiile in rețeaua de distribuție cu scopul de a oferi servicii moderne și de calitate consumatorilor din aria sa de operare.

Diviza Oameni si Brand