Fără teama de a greși, cred că Gala de deschidere a celei de-a IX-a ediții a Festivalului de Teatru “Ștefan Iordache “- dedicată in memoriam Marin Moraru, a fost cea mai fulminantă deschidere dintre cele nouă ediții ale Festivalului. După discursurile oficiale ale celor trei protagoniști Marius Tucă, Liviu Radu și dna Marina Constantinescu care au făcut posibile cele șapte zile de maraton teatral, un Regal în care stelele Teatrului românesc vor urca pe scena Naționalului caracalean, a urmat una dintre cele mai fenomenale prezențe culturale de pe scena românească “Săftița“(Balkanic Project by Marius Mihalache) , concert susținut de Marius Mihalache Band.
Acest “Paganini al țambalului” împreună cu echipa sa de muzicieni de elită, ”Marius Mihalache Band”( ARABELA NICOLAU (voce), MARIUS GAGIU (flaut, caval), LORIN MIHALACHE (tobe), FLORIN PARFENE (bass)), a reușit să electrizeze și să ridice în picioare publicul caraclean care s-a lăsat purtat de vraja muzicii lui Mihalache și a band-ului sau. Aplauzele îndelungi și ovațiile la scenă deschisă au complectat o seară incendiară. Felicitări !