Direcţia Administrarea Străzilor şi Iluminatului Public (DASIP) Slatina, a scos la concurs nu mai puțin de șapte posturi. Este vorba despre cinci posturi de muncitor calificat la Serviciul Iluminat Public – Compartiment Mentenanță şi Dezvoltare Reţele Iluminat Public (trei posturi) și la Biroul Administrare Străzi – Compartiment Strategii şi Programe Investiţii, Reabilitare şi Modernizare Reţele Stradale şi Urmărire Reglementarea Circulaţiei (două posturi) și două posturi de inspector de specialitate, gradul I, la Serviciul Administrare Parcări – Compartiment Ridicări Auto (un post) și Compartimentul informatică (un post). Contractele sunt pe perioadă nedeterminată.
Pentru a ocupa aceste posturi candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții: studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă și vechime în specialitate studii superioare de lungă durată – 4 ani, pentru inspector de specialitate, gradul I – Compartiment Ridicări Auto; posesor atestat de calificare profesională în meseria de electrician obţinut în urma absolvirii studiilor medii, a unei şcoli profesionale de profil, apt pentru ocupaţia de muncitor calificat (electrician), ) vechime în specialitate atestat de calificare profesională în meseria de electrician obţinut în urma absolvirii studiilor medii, a unei şcoli profesionale de profil – minimum 3 an și permis de conducere categoria B – minimum 1 an, pentru muncitor calificat treapta III, Compartiment Mentenanţă şi Dezvoltare Reţele Iluminat Public; posesor atestat de calificare profesională în meseria de electrician obţinut în urma absolvirii studiilor medii, a unei şcoli profesionale de profil, apt pentru ocupaţia de muncitor calificat (electrician) și vechime in specialitate atestat de calificare profesională în meseria de electrician obţinut în urma absolvirii studiilor medii, a unei şcoli profesionale de profil: nu este cazul, pentru postul de muncitor calificat, treapta IV, Compartiment Mentenanţă şi Dezvoltare Reţele Iluminat Public; posesor atestat de calificare profesională în domeniul mecanic/construcţii, apt pentru ocupaţia de muncitor calificat și vechime în specialitatea studiilor – minimum 3 ani, pentru muncitor calificat, treapta III, Compartiment Strategii şi Programe Investiţii, Reabilitare şi Modernizare Reţeie Stradale şi Urmărire Reglementarea Circulaţiei; studii superioare de lungă durată în domeniul informatic absolvite cu diplomă de licenţă și vechime în specialitate studii superioare de lungă durată – 4 ani, pentru inspector specialitate gradul I – Compartiment informatică.
Proba scrisă a examenului va avea loc pe 11 septembrie 2018, de la ora 11.00, iar interviul pe 13 septembrie, de la aceeaşi oră. Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției în termen de 10 zile de la publicarea anunțului (data publicării anunțului 14 august). Relaţii suplimentare se pot obţine la Direcţia Administrarea Străzilor şi Iluminatului Public Slatina, cu sediul în Slatina, strada Drăgăneşti nr. 25A, telefon 0249.422.788.
Ilie Bîzoi