CSM SLATINA FACE ANGAJĂRI. NU SE CERE VECHIME

0
530

Clubul Sportiv Municipal (CSM) din cadrul Primăriei Slatina a scos la concurs două posturi de paznic. Examenul va fi organizat luna viitoare.

CSM Slatina angajează doi paznici la Compartimentul Activităţi Sportive şi de Agrement Club Nautic. Contractele sunt pe perioadă nedeterminată.

Pentru  a ocupa acest posturi candidații trebuie să aibă: școală generală 8 clase, școală profesională sau diplomă de bacalaureat și să fie atestați profesional conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată și actualizată (certificat calificare – agent pază, atestat agent pază). Un avantaj îl constituie faptul că nu se cere vechime.

Proba scrisă a examenului va avea loc pe 13 aprilie, de la ora 10.00, iar interviul pe 16 aprilie, de la aceeași oră. Termenul limită de depunere a dosarelor este 5 aprilie 2021, ora 16.00. Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială a instituției. Relaţii suplimentare se pot obţine de la Compartimentul Juridic, Relaţii cu Publicul, Resurse Umane, de luni până joi, între orele 08.00 – 16.30, vineri între orele 08.00 – 14.00 sau la telefon 0349/738.657.