Creșa construită de americani la Caracal va fi inaugurată în această săptămână

0
1127

Potrivit declarațiilor făcute de către Liviu Radu – primarul municipiului Caracal, noua Creșă construită de americani în localitate, pe strada  Rahovei la nr. 45 A, va fi inaugurată  vineri 14 decembrie în prezența oficialilor americani, a oficialităților locale și județene.

Cu o suprafață construită de 508,88 m.p., lucrările la Creșă au început anul trecut fiind contractate direct de Ambasada SUA și Biroul de Cooperare Militară, reprezentanții investitorului (Guvernul SUA).   Conform autorizaţiei de construire, eliberată de Primăria Caracal, valoarea lucrărilor se ridică la 310.000 lei  și cuprinde; recepţie, holuri, trei dormitoare, trei săli de grupă (pentru copii cu vârste 3-12 luni, 1-2 ani şi 2-3 ani), vestiar pentru personal, filtru, cabinet medical, birouri, izolator, oficiu, spălător vase, spaţii pentru cărucioare, grupuri sanitare, spaţii pentru rufe. Noua creșă va avea o capacitate de 50 de locuri, va fi cea mai mare din oraș, în acest moment la nivelul localității existând alte două creșe cu o capacitate totală de 56 de locuri. La noua creşă vor lucra: 1 asistent medical, 1 asistent medical cu jumătate de normă, 5 educatori puericultori şi 5 îngrijitori, la care se vor adăuga cu jumătate de normă un post de medic şi unul de administrator, dată fiind lipsa unul bloc alimentar, hrana micuţilor urmând a fi contractată prin catering.

În ședința extraordinară a Consiliului Local Caracal desfășurată pe data de 6 decembrie a.c. , consilierii locali au aprobat trecerea Creșei în patrimoniul local al  Municipiului Caracal, urmând să fie derulate procedurile de achiziție a mobilierului și echipamentelor necesare desfășurării activității. Pe lângă achiziția de echipamente și mobilier de către Primăria Caracal, Administrația caracaleană se va ocupa  de amenajarea unui loc de joacă pentru copii și a unei parcări.