COVID-19, LA DGASPC OLT

0
1021

Un funcționar public din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Olt a fost confirmat cu noul coronavirus, informează reprezentanţii instituției.

Potrivit sursei citate, funcționarul lucrează într-un birou la sediul DGASPC Olt, din strada Drăgănești, nr.7, fără a avea contact cu beneficiarii din cadrul centrelor rezidențiale pentru copii sau adulți.

Instituția a fost informată despre rezultatul testului și, conform planului de risc și siguranță, toate măsurile au fost puse în aplicare.

Am luat măsurile dispuse de lege în cadrul acestui context, respectiv, dezinfecția sediului și întreruperea activității pentru colegii de birou ai salariatului. Totodată am informat DSP și am transmis tabelul cu salariați, colegi de birou, pentru care să se dispună măsuri conform legii. În acest context menționăm că la nivelul instituției noastre sunt aplicate permanent măsuri de prevenire a infectării cu virusul SARS-CoV-2”, a precizat directorul general al DGASPC Olt, Rădița Piroșca.