Copii mușcați și bătuți într-o grădiniță din Olt

0
982

Incredibil ce se întâmplă în Grădiniţa din satul Cucuieţi, comuna Verguleasa. Părinții sunt îngrijorați după ce copiii lor au ajuns acasă cu muşcături şi răni pe corp. Vinovată ar fi se pare chiar educatoarea care nu îi supraveghează cum trebuie pe copii, iar aceștia se lovesc între ei.

Alexandru este unul dintre copiii care a venit bătut de la grădiniță. Părinţii nu au mai suportat şi au cerut explicaţii educatoarei.„Este indamisibil ceea ce se întâmplă într-o sală de clasă. Băiatul meu are de câteva zile ochiul negru, iar vineri l-am luat de la grădiniță muşcat de spate! Nu este posibil ca educatoare să lase un copil sa fie bătut și mușcat de alţi copii. Cer se se ia măsuri în acest caz revoltător”, spune mămica copilului.

 

Se pare că Alexandru nu este singurul copil care ajunge bătut acasă. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt a demarat o anchetă şi a trimis, luni, o comisie la grădiniţa respectivă pentru a lua măsuri în acest caz.