Congresul extraordinar al PSD. Pe drumul Damascului?

0
514

În 1952, în cuvântul prilejuit de acordarea Premiului Nobel pentru pace, Albert Schweitzer îndemna lumea “Să aibă curajul de a privi în faţă situaţia… Omul a devenit supraom… Dar supraomul cu puterea sa supraumană nu s-a ridicat la nivelul raţiunii supraumane. Pe măsură ce puterea sa creşte, el devine tot mai mult un om sărac”. Extrapolând, am putea spune că exact asta s-a întâmplat cu PSD: a devenit un suprapartid în ce priveşte masa corporală (circa 700.000 de membri), dar această putere a muşchilor n-a fost însoţită şi de o putere a raţiunii, aşa încât, în mod paradoxal, a devenit tot mai sărac. Atât de sărac încât, la alegerile din 26 mai, a venit în aceleaşi haine vechi care au determinat electoratul să-i întoarcă spatele. Din fericire pentru acest partid, Congresul extraordinar din ziua sfinţilor apostoli Petru şi Pavel a arătat că PSD are curajul de a privi în faţă situaţia. Şi chiar să schimbe cursul! S-a vorbit mult la acest Congres de o schimbare în sensul unei coborâri din cerul pustiu al aroganţei. PSD, ca un supraom, nu mai vedea oamenii decât ca pe nişte furnici într-o permanentă alergare după hrană. Fără alte preocupări decât adunarea firimiturilor. Şi, ce e drept, PSD a avut grijă să presare în jurul lui nişte firimituri. Numai că oamenii mai au şi alte nevoi decât cele specifice burţii. Ca să-l oblige să le vadă, electoratul i-a tras o palmă zdravănă peste ochi, pe 26 mai. PSD a încasat-o şi a tras învăţămintele de rigoare. Se pare că i-a căzut ceaţa de pe ochi, de vreme ce, iată, a găsit drumul Damascului. Întoarcerea la oameni şi la multitudinea nevoilor lor a fost cuvântul de ordine care a răzbătut de la tribuna acestui Congres.

Cu promisiunea de a reveni cu comentariile noastre, vă prezentăm, în continuare, câteva extrase din luările de cuvânt ale principalului protagonist:

Viorica Dăncilă, în cuvântul de deschidere:

“Este momentul nostru să dovedim încă o dată că suntem echipa cu cele mai bune soluţii. Mai mult ca oricând, este timpul ca PSD să demonstreze că are forţa să răspundă corect aşteptărilor din societate. (…) Vom avea dezbateri de substanţă, constructive, transparente şi îmi doresc ca acestea să aibă loc sub semnul decenţei, respectului şi bunei credinţe. (…) Istoria ultimilor 30 de ani ne arată că PSD a avut guvernările cu cele mai bune rezultate pentru români şi de fiecare dată am fost nevoiţi să reparăm ce au distrus alţii, să eliminăm nedreptăţile făcute oamenilor, să aducem stabilitate în viaţa românilor, să reconciliem partenerii sociali”.

Apoi în calitate de candidat la funcţia de preşedinte PSD:

  • PSD se află într-un moment dificil.
  • Avem în fața noastră trei rânduri de alegeri. Sunt provocări din care trebuie să ieșim victorioși. Cum vom face acest lucru, prin vorbe sau prin fapte?
  • Prin discursuri frumoase, dar lipsite de fundament real, sau prin ce facem pentru PSD și pentru români?
  • În 23 de ani de când sunt membru PSD am pornit de la lipit afișe, consilier local, județean, europarlamentar, premier.
  • Știu cât de important e să cunoști partidul, să ții legătura cu oamenii, să îi asculți pe oameni, faptul că prioritățile lor sunt mai importante decât ale noastre.
  • PSD nu mai are voie să piardă, trebuie să meargă spre victorie, să-și țină promisiunile.
  • Trebuie să ne întoarcem la rădăcinile noastre, la prioritățile românilor, să vedem de ce cetățenii nu mai cred în noi.
  • Cetățenii nu mai vor război, nu mai vor să schimbăm guvern după guvern.
  • Vor să vadă echilibru și decizii ferme la PSD, să vadă oameni care au puterea să pună în practică promisiunile.
  • Suntem la o răscruce.
  • Putem să mergem pe experință, certitudine sau șovăitor doar cu speranța.
  • Cred că PSD nu-și permite experiențe noi.
  • Trebuie să fim împreună, să avem dialog.
  • Nu cred că a fi demn în Europa însemnă să izolezi România. România are nevoie de deschidere, să-și deschidă porțile spre partenerii internaționali. PSD trebuie să-și deschidă porțile spre cei care vor să contribuie la bunăstarea României.
  • Cred că e începutul unui nou capitol. Dumnezeu să ne ajute!

În sfârşit, în calitate de preşedinte PSD, validată în această funcţie cu 2.828 voturi:

  • Dragi colegi, vă mulțumesc pentru votul de azi. Mă onorează și mă responsabilizează. Nu e un drum ușor, va fi complicat, abia acum încep lucrurile. Alături de noi sunt mulți oameni, milioane de români care cred în noi.
  • Când mi s-a propus funcția de premier, am stat, m-am gândit, toți îmi spuneau să accept să fiu prima femeie premier. M-am gândit că am responsabilitatea de a duce țara pe drumul bun și responsabilitatea că o femeie premier poate fi al fel de bună ca un bărbat.
  • Am preluat apoi președinția rotativă a UE. Mulți și-au exprimat neîncrederea. Peste câteva zile o încheiem cu mare succes, o președinție pentru care s-a depus mult efort, care a adus multe cuvinte de laudă pentru România. Am arătat că putem fi performanți.
  • M-ați votat să fiu primul președinte femeie al PSD.
  • Îmi dau seama de responsabilitate și că votul dvs e strâns legat de speranța pentru a readuce PSD pe primul loc.
  • Sunt convinsă că vom reuși, că împreună vom duce PSD spre victorie, vom lua cele mai bune decizii. PSD este cel mai românesc partid din România.
  • Suntem partidul care în același timp purtăm în suflet tricolorul, dar și cele 12 stele de pe steagul european.
  • Sustinem parteneriatul transatlantic.
  • Să ne implicăm de la primul până la ultimul pentru ca România să aibă locul care i se cuvine.
  • Le spun colegilor din conducerea partidului că au acum în conducere un prieten și un om care vrea să fie parte a rezultatelor din fiecare județ în parte.
  • Cred că împreună putem construi viitorul pe care și-l dorește România.

Principalul scop al lucrărilor Congresului fiind alegerea organelor de conducere ale partidului, rezultatul a fost următorul:

Viorica Dăncilă – președintele partidului.
Eugen Teodorovici – pre
ședinte executiv.
Mihai Fifor – secretar general.