Comercianţi de anvelope second hand din Olt, amendaţi de Protecţia Consumatorilor

0
278

Comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor  (CJPC) Olt au desfăsurat recent  o serie de actiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor legale privind protectia consumatorilor  la comercializarea anvelopelor second hand. Cu această ocazie au fost verificaţi şase operatori economici, iar la trei dintre aceştia s-au constatat abateri de la normele legale. Potrivit şefului CJPC Olt, Angelica Filotie, deficienţele constatate se referă la: neafișarea preţurilor în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit şi neafişarea la loc vizibil a codului unic de înregistrare la registrul comerţului din care să rezulte obiectul de activitate pe care îl desfășoară. Pentru neregulile constatate s-a aplicat o amendă contravenţională în valoare totala de 2.000 lei şi două avertismente.

 Ilie Bîzoi