Pentru construcţia drumului expres Craiova-Piteşti nu va fi elaborat un nou studiu de fezabilitate, susţin reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), proiectul după care va fi construit drumul fiind cel din 2007. Totodată, traseul drumului expres nu va afecta buna funcţionare a activitaţilor economice din zonă. În aceste condiții, Fabrica Prysmian nu va fi relocată și în plus CNAIR SA a ținut cont în stabilirea noului traseu de eventualele planuri de dezvoltare a acestei unități de producție care va avea astfel asigurat inclusiv accesul la o infrastructură majoră de transport. „ Deoarece drumul expres are ca principal scop dezvoltarea economică și socială a zonei de sud-vest a României, CNAIR SA a găsit soluția modificării locale a traseului, astfel încât construcția lui să nu afecteze buna funcționare a activităților economice din zonă. Soluția va fi comunicată ofertanților, astfel încât aceștia să poată ține cont de ea în momentul elaborarii Proiectului Tehnic de execuție. Ca atare soluția identificată de CNAIR SA nu va produce întârzieri în ceea ce privește construcția drumului expres Craiova-Pitesti și nu va necesita elaborarea unui nou Studiu de Fezabilitate. Până la momentul încheierii procedurilor de licitație pentru constructia drumului expres Craiova-Pitesti, CNAIR SA întreprinde toate demersurile necesare pentru exproprierea terenurilor destinate întregului proiect, ceea ce reprezintă un argument în plus pentru respectarea graficului de execuție. Suprafețele care urmează să fie expropriate nu generează costuri suplimentare, deoarece sunt similare celor destinate traseului inițial”, se precizează într-un comunicat de presă remis redacţiei de conducerea CNAIR. Drumul expres Craiova-Pitesti va contribui la dezvoltarea economică a zonei de S-V a României și va asigura corelarea cu proiectele de mare infrastructură deja demarate la nivelul Coridoarelor IV și IX Pan Europene.
Ilie Bîzoi