CJ Olt a încheiat contractul cu firma care va administra depozitul de gunoi de la Bălteni

Date:

Consiliul Județean Olt a semnat luni contractul cu firma care va administra depozitul ecologic de gunoi de la Bălteni. Este vorba despre Asocierea SC Salubris SA şi SC Clean Prest Activ SRL care a câștigat licitația organizată de Consiliul Județean (CJ).

Potrivit vicepreședintelui CJ Olt, Virgil Delureanu, deși în acest moment depozitul de la Bălteni este operațional, din păcate, nu pot fi transportate deșeuri la acest depozit întrucât una dintre firmele care au depus oferte pentru colectarea și transportul gunoiului din județul Olt în cadrul proiectului „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Olt” a depus contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Verdictul dat de CNSC nu va fi însă definitiv, firma nemulțumită mai având o cale de atac la Curtea de Apel Craiova, lucru care ar duce la tergiversarea punerii în funcțiune a acestei importante investiții pentru județul Olt.  La licitația pentru colectarea și transportul deșeurilor din județul Olt s-au înscris doi ofertanți. Este vorba despre Rosal Grup SA şi Asocierea Salubris SA cu Clean Prest Activ SRL. În urma punctajului obținut s-a stabilit firma câștigătoare. Este vorba despre Rosal Grup SA, firmă controlată de familia Prigoană.

Indiferent cum se vor soluționa aceste contestații este nevoie de urgentarea dării în funcțiune a acestei importante investiții privind colectarea deșeurilor din județul Olt întrucât primăriile din județ nu mai pot face față tonelor de gunoaie menajere și de altă natură care nu mai pot fi depozitate pe raza comunelor sau duse la vechile gropi de gunoi care au fost deja închise. Astfel, singurul loc unde vor putea fi duse aceste gunoaie sunt stațiile de sortare care au fost amenajate și aprobate pentru tranzit, și ulterior transferate la depozitul de la Bălteni.

Ilie Bîzoi

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Echipa TSD Slatina alături de Iancu și Floreanu au împodobit bardul

În fiecare an, tinerii social-democrați împreună cu deputatul Marius...

Deputatul Mihai Țiu: ”Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!”

Generalul (în retragere) Radu Theodoru, una dintre cele mai...

Subvențiile care intră la plată în luna ianuarie, anunțate de ministrul Florin Barbu

Fermierii din România vor primi în luna decembrie subvenţia la...