CINE CANDIDEAZĂ PENTRU ȘEFIA CASEI DE SĂNĂTATE OLT

0
1346

Un singur candidat  s-a înscris la concursul organizat pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de director general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) organizează, în data de 16 iunie 2021, concursul pentru ocuparea posturilor vacante de director general al Caselor de Asigurări de Sănătate, din mai multe judeţe ale ţării, inclusiv din Olt.

Un  singur candidat din Olt şi-a depus dosarul pentru a participa la concurs până la încheierea termenului de depunere. Potrivit surselor Gazeta Oltului, este vorba despre  economista Carmen Cîrjan care ocupă în prezent funcția de director Direcția Relații Contractuale cu delegație în cadrul Casei de Sănătate Olt. Cîrjan are o experiență profesională bogată lucrând în cadrul instituției de peste 17 ani. Acesta a fost admisă după proba de selecție a dosarelor, urmând să susțină examenul în data de 16 iunie.

Încă din momentul publicării anunțului privind scoaterea la concurs a postului, actualul director general interimar al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt, economist Sorina Daniela Oancea a declarat pentru Gazeta Oltului că nu dorește să participe la concurs, răspunsul fiind unul categoric.

Reamintim că Sorina Oancea ocupă postul de director general interimar al CAS Olt din 19 mai 2020. Oancea a mai ocupat funcția de președinte-director general cu delegație în perioada 15 decembrie 2009- 5 august 2010, când a fost înlocuită de Florin Valentin Ciocan.

Oancea lucrează în Casa de Sănătate Olt încă de la înființare, din anul 1999.