Cei 14 polițiști olteni ce sunt în izolare la domiciliu, după ce au intrat în contact cu jandarmi ai Grupării Mobile din Craiova, confirmați cu COVID-19, li s-au prelevat probe pentru depistarea virusului.
„În cadrul anchetei epidemiologice desfășurată de către D.S.P. Olt în cazul celor 14 agenți de poliție aflați în izolare la domiciliu, în urma contactului direct cu lucrători din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă ”Frații Buzești” Craiova, vă comunicăm că astăzi au fost prelevate probe pentru testarea Covid-19. Starea de sănătate a celor 14 agenți este buna, nu prezintă simptomatologie”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.
Conform datelor transmise de către Direcția de Sănătate Publică Olt, până astăzi, 30 aprilie, în județul Olt, au fost confirmate 42 cazuri de persoane infectate cu virusul Covid-19.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 11 persoane au fost declarate vindecate și au fost externate din unitățile spitalicești. Persoana ce era raportată în Dolj a fost scoasă din evidențele DSP Olt și nu mai apare nici în rândul celor vindecați. În ultimele 24 de ore, au fost externate două persoane. Totodată, până acum, 31 persoane diagnosticate pozitiv cu infecția cu Covid-19 se află internate în spital.
În județul Olt, în carantină instituționalizată sunt 215 de persoane. Alte 870 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la acest moment, pentru județul nostru, au fost prelucrate 1.114 de teste Covid-19, dintre care 60 de teste în ultimele 24 de ore.