CASA DE PENSII OLT A ACTIVAT SUTE DE CONTURI PENTRU CEI CARE VOR SĂ VERIFICE STAGIUL DE COTIZARE SAU VÂRSTA DE PENSIONARE

0
849

Orice oltean, interesat să afle câţi ani mai are până la pensionare sau care este stagiul propriu de cotizare în vederea stabilirii cuantumului pensiei, poate afla asemenea informaţii online, printr-un serviciu electronic al Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), deschizându-şi un cont pe portalul instituţiei, www.cnpp.ro. Tot ce trebuie să facă aceştia este să aibă o adresă de e-mail validă şi să depună o cerere la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Olt.

Persoanele care se află în pragul pensionării şi acelea care vor să afle dacă angajatorul le-a virat contribuţia la pensie sau declarat la stat salariul şi numărul corect al orelor de muncă efectuate au posibilitatea să afle aceste date de pe internet, accesând site-ul CNPP.

Potrivit conducerii CJP Olt, persoanele care îşi vor deschide un asemenea cont au mai multe beneficii, putând să vadă datele din carnetele de muncă, stagiile de cotizare anuale şi lunare (începând cu 1 aprilie 2001) şi respectiv vechimea şi venitul brut realizat, indiferent dacă sediul angajatorului este în Olt sau în alt judeţ. De asemenea, titularii conturilor online pot vedea ce punctaj au realizat în sistemul unitar de pensii publice (din aprilie 2001 la zi) şi pot avea acces la informaţii privind declaraţiile nominale depuse de angajatori, despre viramentele la Pilonul II de pensii private şi despre fişa financiară privind declaraţiile individuale de asigurare socială şi/sau contracte de asigurare socială încheiate cu casele teritoriale de pensii. Paşii de urmat pentru deschiderea acestui cont online sunt: accesarea paginii Casei Naţionale de Pensii Publice (www.cnpp.ro) căutarea secţiunii „De ce să îmi fac cont”, unde se aplică pentru solicitarea deschiderii unui cont online la câmpul „Completează formular“, completarea cu datele personale a formularului online. Listarea formularului pentru deschiderea contului online, însoţit de copia actului de identitate al titularului, se depune la sediul casei judeţene de pensii. În urma procesării cererii de activare a contului de către Casa Judeţeană de Pensii Olt, solicitantul va primi un user name şi parola pentru a-şi accesa contul. „ Până în prezent CJP Olt a activat 403 conturi online ”, a declarat Iulian Smarandache, directorul executiv al instituţiei.

Platforma de servicii electronice lansată de CNPP îi scuteşte pe salariaţii olteni de un drum în plus pe care aceştia sunt nevoiţi să-l facă în cazul în care vor să obţină date cu privire la stagiul de cotizare sau orice alte informaţii.