Buget epuizat instant pentru Regiunea Sud Vest în Programul Casa Verde Fotovoltaice

0
804

Înscrierile pentru Regiunea Sud Vest în Programul Casa Verde Fotovoltaice s-au încheiat după ce bugetul de 174.300.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral în primele două minute prin înscrierea unui număr de 8.715 de persoane fizice.

Astăzi, 19 iunie 2023, ora: 1000, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea SUD VEST – judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea. Bugetul de 174.300.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral în primele două minute prin înscrierea unui număr de 8.715 de persoane fizice”, precizează AFM.

Ne aflăm deja la a şaptea sesiune, iar interesul persoanelor fizice care doresc să devină prosumatori este la fel de mare, fapt demonstrat de epuizarea fondurilor alocate Regiunii Sud Vest într-un timp record. Înscrierile vor continua conform calendarului, pentru Regiunea Vest – judeţele: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, iar apoi pentru unităţile de cult.”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu Adrian Neculaescu.