Schimbarea Codului Rutier, scoate la iveală noi reguli. Conform autorităţilor, şoferii nu mai sunt obligaţi să arate aceste documente Poliţiei Rutiere!
Conducătorii auto nu sunt obligați să aibă asupra lor dovada asigurării RCA și nu trebuie să o prezinte polițistului atunci când acesta solicită controlul actelor, potrivit unei decizii definitive a Tribunalului Sălaj. Concret, în anul 2015, un șofer a fost amendat pentru că nu a avut asupra sa la controlul organelor de poliție polița de asigurare auto.
În aceste condiții, conducătorul auto a contestat în instanță procesul-verbal de contravenție și a obținut anularea actului administrativ în 2016, iar în ianuarie anul acesta, instanța de apel a respins calea de atac formulată de inspectoratul de poliție.
Instanța de prim grad (judecătoria) a decis că nu există nicio prevede expresă care să-l oblige pe conducător să aibă asupra sa dovada asigurării, nici în contextul Legii nr. 136/1995 (vechea lege privind RCA-urile, în prezent abrogată și înlocuită de noul cadru RCA – OUG nr. 54/2016), nici în al OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice ori al regulamentului de punere în aplicare a acestei ordonanțe.
Prevederile legale la care s-a raportat instanța și care ne interesează în această discuție sunt următoarele:
– Regulamentul de punere în aplicare a OUG nr. 195/2002 prevede că conducătorul trebuie să aibă asupra sa “actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi, după caz, atestatul profesional, precum şi celelalte documente prevăzute de legislaţia în vigoare”;
– Ordonanța privind circulația pe drumurile publice prevede că “participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege”; în caz contrar, același act normativ stabilește că șoferul care nu are asupra sa aceste documente săvârșește o contravenție și poate primi o amendă.
Sursa: b1.ro