Biserica Adormirea Maicii Domnului, din Criva, reabilitată

0
264
Edilul orașului piatra-Olt, Nicușor Rada a anunțat că Biserica închinată Adormirii Maicii Domnului, din Criva, a fost recent reabilitată. Lucrările au fost realizate cu fonduri din bugetul local și au constat în reparații exterioare, tencuieli și refacerea picturilor murale.
Amenajarea exterioară a presupus pavarea aleilor și refacerea sistemului de iluminat, pentru crearea unui ambient care să ofere enoriașilor sentimentul de siguranță şi confort.
”Pentru a încununa eforturile depuse de întreaga comunitate pentru reabilitarea lăcașului de cult, sâmbătă, 18 iunie, începând cu ora 8:30, va fi oficiată Sfințirea Bisericii. Astfel, cu bucurie și emoție, vă invit, alături de Preotul Paroh, Marian Bolboașă, și enoriașii Parohiei Sfântul Nicolae – Făcătorul de Minuni, să fim prezenți la acest moment frumos și important pentru comunitatea noastră. Sfințirea Bisericii și Sfânta Liturghie vor fi oficiate de Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.” a precizat primarul Rada.