BAROUL OLT, legal reprezentat prin Avocat Mihai BUBATU – DECAN, a semnat un nou protocol privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență judiciară și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență judiciară privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală.
Noul Protocol se caracterizează prin semnarea tripartită, respectiv de către Ministerul Justiției, Ministerul Public și UNBR; majorarea cuantumului vechilor onorarii cu 141,02%; reglementarea cuantumului remunerației de curator; modificarea art. 10 din vechiul Protocol, în sensul stabilirii onorariilor ca valori minime; reglementarea expresă a interdicției reducerii onorariilor din noul Protocol; încetarea expresă a delegației avocatului din oficiu, la prezentarea avocatului ales; introducerea unor onorarii pentru servicii noi, reglementate de cele două Coduri de Procedură Penală și, respectiv, Civilă.
Semnarea noului Protocol reprezintă o dovadă incontestabilă a rolului indispensabil al Barourilor în organizarea și funcționarea profesiei de avocat.
Barourile care au inițiat și semnat PROTESTUL avocaților, față de tratamentul nepotrivit acordat acestora, Barourile care au aderat ulterior la PROTESTUL inițiat, au dovedit acest lucru.
Un rol esențial l-a avut Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din Senatul României, care prin activitatea depusă, a determinat atingerea acestui rezultat.
Alte barouri care au semnat protocolul sunt Baroul Dolj, Baroul Alba, Argeș, Buzău, Cluj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Prahova, Satu Mare, Sălaj și Timiș.