Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a virat suma de 14.464.518,42 lei, în vederea decontării facturilor pentru 15 unități administrativ-teritoriale, care derulează proiecte de construcție de locuințe sociale și de necesitate, conform Legii 114/1996, actualizată în 2021.
Proiectele se derulează în județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, Harghita, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt și Vrancea.
Din județul Olt două primării au primit bani pentru construirea de locuințe sociale și de necesitate. Este vorba despre Primăria Corabia care a primit suma de 710.826,09 lei pentru construirea unui bloc de locuințe sociale cu 38 de apartamente și Primăria Colonești care a beneficiat de 918.666,46 lei pentru lucrările la blocul de locuințe sociale, de 52 de apartamente, prin Agenția Națională de Locuințe (ANL).
Locuinţele sociale se atribuie cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii cu situaţie economică ce nu le permite cumpărarea sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei.
„Realizarea locuințelor constituie un obiectiv major de interes național al administrației publice centrale și locale. Prin construcția de locuințe sociale dorim să dăm o speranță familiilor nevoiașe, dar, în același timp, facem un pas înainte în a aduce un echilibru social în cadrul comunităților locale. Încă de la începutul preluării mandatului ca ministru al dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, mi-am propus ca unul dintre obiectivele principale să fie reducerea disparităților sociale. De aceea, plățile efectuate vin în întâmpinarea atingerii acestui obiectiv”, a subliniat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației, Cseke Attila.