Avalanșă de solicitări la Pașapoarte

0
260

În fiecare an, luna august este cea mai aglomerată pentru Serviciului Public Comunitar Pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Olt. Majoritatea oltenilor care lucrează în străinătatea se întorc acasă, în concediu, şi profită de acest lucru pentru a-şi reînnoi paşapoartele. Totodată,  aceasta este şi perioada vacanţelor şi foarte mulţi olteni  îşi fac paşaportul înainte să plece în concediu.

De câteva zile, în fiecare dimineaţă se formează o coadă imensă în faţa Serviciului de Paşapoarte Olt. Mai ales după minivacanța de Sfânta Maria, oamenii au luat cu asalt ghișeele instituției, unde s-au format cozi uriașe.  Programul începe de la 08:30, însă oamenii vin chiar și cu câteva ore mai devreme. „Am venit de la ora 6:30 ca să nu stau mult la coasă. Știam că este foarte aglomerat, mai ales în această perioadă. Am nevoie de paşaport pentru a pleca în concediu cu familia și chiar nu mai puteam amâna pentru altă zi. În străinătate, personalul este mai numeros şi nu se formează astfel de cozi “, a declarat Ionuț P., un slătinean care voia să plece în vacanță cu familia.

„Am venit în țară special să îmi fac pașaportul pentru că expira. Ar trebui luată o măsură să putem trimite actele de acolo și să nu mai fim nevoiți să cheltuim banii pe drum. Ar fi ideal și extinderea termenului de valabilitate al acestor acte”, a spus doamna Maria, o doamnă care de 20 de ani lucrează în străinătate.

Deși reprezentanţii Serviciului Public Comunitar Pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple lucrează la capacitate maximă,  nu se pot soluţiona întotdeauna toate solicitările. Potrivit acestora,  în perioada estivală, în fiecare an se aglomerează ghişeele. Faţă de primul trimestru al anului 2016, numărul cererilor a crescut în primul trimestru al anului 2017 cu 42%. Reprezentanţii instituţiei recomandă oamenilor să îşi verifice din timp data exprimării paşapoartelor.

Paşapoartele românilor care au trecut de vârsta peste 25 ani ar putea avea în curând o valabilitate mult mai mare – 10 ani. Este soluţia găsită de Ministerul de Interne la cozile interminabile din fiecare vară de la ghişeele pentru eliberarea paşapoartelor.