Au început probele scrise la Bacalaureat

0
100

Elevii care au trecut de probele orale la Bacalaureat mai au încă un hop: examenul scris. Luni, 26 iunie 2017, începe prima probă la Limba şi literatura română.

 

2.943 de elevi din județul Olt s-au înscris anul acesta la sesiunea Bacalaureatului, dintre care peste 90% sunt absolvenţi ai promoţiei 2017, restul făcând parte din seriile anterioare, potrivit reprezentanților IȘJ Olt.

 

Prima proba va fi cea la Limba şi literatura română, iar marți va avea loc proba la Limba şi literatura maternal.  Miercuri elevii olteni vor susține proba obligatorie a profilului, iar examenul se va încheia vineri, 30 iunie, proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele se vor afișa pe 5 iulie și tot atunci se vor putea depune contestațiile, care se vor rezolva în perioada 6-9 iulie. Pe 10 iulie se vor afișa rezultatele finale. Bacul picațior va începe pe 21 august, iar pe 6 septembrie se vor afișa ultimele rezultate pe anul acesta.

 

Bacalaureat 2017 a început mai devreme decât anul trecut. Prima probă a fost susţinută pe 6-7 iunie 2017, faţă de 13-15 iunie cum a fost în 2016. Rezultatele finale se vor afişa pe 10 iulie 2017, faţă de 16 iulie 2016. Ca urmare şi sesiunea de toamnă va avea loc mai devreme, respectiv în perioada 11-14 iulie se vor face înscrierile, iar pe 27 iulie se pot înscrie candidaţii care au promovat corigenţele.

 

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, 59,75% dintre absolvenţii clasei a XII-a din Olt înscrişi la Bacalaureat au trecut în anul 2016 examenul maturităţii, reuşind să obţină medii de peste 6.