Aproape jumătate din populația Slatinei a rămas fără gaze

0
1799

Ca urmare a unor disfuncționalități tehnice apărute în sistemul de transport al gazelor naturale operat de Transgaz, în data de 04.10.2018, începând cu orele 17.00 Distrigaz Sud Rețele a sistat alimentarea cu gaze naturale, din motive de siguranță, pentru toți clienții din Municipiul Slatina. În urma acestui incident au fost afectați aproximativ 28.000 de clienți, casnici și non-casnici, susține Distrigaz.

Reprezentanții Distrigaz Sud rețele preconizează că reluarea alimentării cu gaze a consumatorilor se va face în după amiaza zilei de vineri, începând cu orele 17.00.

Echipele Distrigaz Sud Rețele au demarat reluarea alimentării cu gaze naturale, astăzi, 4 octombrie începând cu orele 19.00, preconizând finalizarea acțiunii de alimentare cu gaze naturale pentru totalitatea clienților afectați, până în data de 5.10.2018, orele 17.00. După reluarea realimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienţii simt miros de gaze, sunt rugați să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale. Ne cerem scuze pentru inconvenientele create clienților noștri, în urma incidentului survenit din motive ce nu țin de activitatea companiei, se precizează într-un comunicat de presă remis la redacție de Distrigaz Sud Rețele.