APM Olt îi invită pe olteni să se alăture campaniei „Vinerea Verde! Stop! Azi, maşina stă pe loc!“

0
225

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Olt anunţă lansarea campaniei „Vinerea Verde! Stop! Azi, maşina stă pe loc!“, vineri, 12 martie 2021.

„Această campanie a pornit de la o realitate care schimbă viaţa Planetei: amprenta de carbon din traficul rutier. Deplasarea la birou, acasă sau în vacanţă face parte din viaţa fiecăruia dintre noi. Toată lumea se gândeşte la o mobilizare «în viteză» şi «cu confort», fără să ia în calcul amprenta de carbon pe care o lasă Planetei: peste 70% din emisiile de CO2 din transporturi provin doar din traficul rutier. Fiecare dintre noi amprentăm Planeta anual cu peste 7.000 de kg de CO2: pe cele mai multe dintre acestea le producem doar apăsând acceleraţia maşinii personale. Pentru început, prima măsură este impulsionarea mobilității alternative a  angajaţilor instituţiilor publice prin care minimum unul din patru angajaţi ai fiecărei instituţii publice din România să vină la locul de muncă altfel decât cu autoturismul personal alegând una din variantele alternative, respectiv mijloacele de transport în comun, mașină electrică, mersul pe jos, bicicleta, trotineta, etc.  Celelalte măsuri vizează parcări pentru biciclete și infrastructură de alimentare a mașinilor electrice pentru instituțiile publice, mașini electrice în parcurile auto ale instituțiilor publice, transport public gratuit în Vinerea Verde peste tot în țară, parcuri auto full electrice pentru transportul în comun din orașele din România, ADER la Vinerea Verde- adeziunea companiilor și a corporațiilor din România“, a precizat directorul executiv al APM Olt, Dorel Șteomlega.

Deplasarea verde a angajaţilor din instituţiile publice va fi completată şi de o campanie online prin care oricine poate adera la Vinerea Verde personalizându-şi poza de profil cu mesajul de campanie (Facebook profile frames Vinerea Verde). Campania se va repeta în fiecare zi de vineri a săptămânii. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor va promova un set de măsuri pentru a genera o mobilizare verde de masă în fiecare Vinere Verde.