Amenzi record pentru muncă la negru în Olt

0
430

400 de milioane de lei vechi este cea mai mare amendă contravenţională aplicată, de la începutul anului, și chiar din  ultimii ani de inspectorii Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt. Potrivit purtătorului de cuvânt al ITM Olt, Bogdan Ţucă, în urma verificărilor, inspectorii au amendat două firme de construcții întrucât desfășurau activități cu persoane fără a le fi încheiat contracte în forma scrisă.

O firmă din Pitești ce presta activități de construcții pe raza județului Olt și o alta din Osica cu acelaşi obiect de activitate au fost amendate de către reprezentanții ITM Olt cu 40.000 de lei (adică 400 de milioane de lei vechi), fiecare, după ce au fost identificate cu muncitori la negru. Mai mult, firmele au fost obligate să încheie contractele de muncă pentru toţi angajaţii depistaţi lucrând la negru.  Dat fiind valoarea mare a amenzilor cele două firme au contestat în instanță sancțiunile. Patronii celor două firme speră, în acest fel, ca prin sentinţele date de judecători să le fie diminuate amenzile sau chiar anulate.

În ultimii trei ani, aproximativ 260 de patroni din judeţul Olt, amendaţi de către inspectorii de muncă, au contestat în instanţă procesele verbale de contravenţie întocmite pentru neconformităţi din domeniul relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă. Cele mai multe procese verbale de contravenţie atacate în instanţă de către angajatorii sancţionaţi sunt pentru muncă la negru. Potrivit şefului ITM Olt, inspector şef Cristian Ungureanu, majoritatea proceselor de acest fel sunt pierdute de către cei care le atacă în instanţă şi sunt obligaţi să plătească amenzile primite, plus cheltuielile de judecată. Acest lucru demonstrează temeinicia actelor de control întocmite de către inspectorii de muncă. Astfel, din cele 186 de procese soluţionate până în prezent de instanţele de judecată, ITM a avut câştig de cauză în 164 de dosare, restul de 22 fiind câştigate de angajatori. În cazul în care angajatorii nu fac dovada contestării sancţiunilor, ITM înaintează aceste procese verbale de contravenţie Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice pentru executare silită.

Ilie Bîzoi