Bărbați din Teleorman, amendați în Olt

0
2448

Joi,  19 septembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, au efectuat o acțiune pe raza comunei Tufeni, județul Olt, pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilicite săvârșite în domeniul extragerii de agregate minerale.

În timpul acestei acțiuni, au fost depistați trei bărbați cu vârstele cuprinse între 24 și 55 de ani, toți din județul Teleorman, angajați ai unei societăți comerciale din județul Argeș, în timp ce desfășurau activități de extragere agregate minerale din albia râului Vedea.

”Cantitățile de balast erau încărcate în două autocamioane cu ajutorul unui utilaj tip Vola, urmând a fi valorificate în alte condiții decât cele legale.

Din verificările efectuate a rezultat faptul că societatea comercială nu deținea autorizație de gospodărire a apelor, autorizație de mediu, permis de exploatare, documente necesare pentru desfășurarea activităților de extragere si valorificare a agregatelor minerale.

Având in vedere aspectele constatate, în cauza a fost întocmit dosar penal sub aspectul nerespectării prevederilor Legii nr.107/1996 a apelor, Legii nr.85/2003 a minelor și OUG nr.195/2005 privind protecția mediului.” se arată în comunicatul de presă.

Alexandra N.