Alexandru Stănescu, despre Programul Regional Sud-Vest Oltenia

0
209

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a primit aprobarea oficială din partea Comsiei Europene a unui nou Program Regional aferent perioadei de programare 2021-2027, Programul Regional Sud-Vest Oltenia.

Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 a fost conceput și realizat pe baza nevoilor regionale, în conformitate cu obiectivele de politică europene și reprezintă principalul instrument de dezvoltare a comunităților din regiunea Sud-Vest Oltenia.

”Programul, care beneficiază de o finanțare de 1,2 miliarde de euro, include 8 priorități ce acoperă domenii diverse, precum competitivitate prin inovare și întreprinderi dinamice, digitalizare în beneficiul cetățenilor și al firmelor, eficiență energetică și infrastructură verde, mobilitate urbană durabilă, accesibilitate și conectivitate la nivel regional, educație modernă și incluzivă, dezvoltare teritorială sustenabilă.
Fondurile pot fi accesate atât de autorități ale administrației publice, universități, institute de cercetare, unități de cult, cât și de mediul privat, pentru proiecte ce acoperă domenii diverse, precum inovarea/cercetarea, transferul tehnologic, creșterea competitivității IMM-urilor, digitalizarea în folosul cetățenilor, eficiența energetică și infrastructura verde, dezvoltarea urbană, mobilitatea și accesibilitatea, infrastructura educațională, turismul și patrimoniul cultural, dezvoltarea teritorială integrată.
Estimăm că, la începutul anului viitor, vom lansa în consultare o parte dintre ghiduri, urmând ca, după această consultare, să avem și primele apeluri lansate.
Lansarea Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 este programată în data de 17 noiembrie, în cadrul unui eveniment la care sunt invitați să participe reprezentanți ai Comisiei Europene, miniștri și secretari de stat, directori ai Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din țară, prefecți, președinți de consilii județene, primari, reprezentanți ai mediului academic și ai instituțiilor deconcentrate din regiunea Sud-Vest Oltenia”. a transmis Alexandru Stănescu, director general al ADR Sud-Vest Oltenia.