Ajutoarele de la UE pentru persoanele defavorizate au ajuns la Caracal

0
548

Pachetele cu ajutoare alimentare (făină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conserve de carne, pateu de ficat și compot de fructe) din cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), program derulat prin intermediul Guvernului României, au fost recepționate de reprezentanții Administrației Publice Locale a municipiului Caracal . Beneficiarii finali ai acestor produse sunt : a) Familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
b) Familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) Persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale. Acordarea de sprijin categoriilor de persoane prevăzute la lit. c) se realizează numai în cazul în care există stocuri de produse de igienă și alimente după epuizarea distribuirii către categoriile prevăzute la lit. a) și b).
În următoarele zile sunt așteptate să ajungă și pachetele ce conțin produse de igienă și îngrijire personală, după care acestea vor fi livrate către beneficiari în termen de 60 de zile . La nivelul municipiului Caracal, 1075 de persoane beneficiază de aceste acestor ajutoare venite de la Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate

Doru Tudor