Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caracal ,desfășurată astăzi la Teatrul Național din localitate, s-au aflat trei puncte . Primul punct al ședinței a fost destinat depunerii jurământului de către domnul Cătălin Popescu consilier ales pe listele PNL(care din motive medicale nu a putut să depună jurământul odată cu constituirea Consiliului Local), următorul punct pe ordinea de zi a fost alegerea viceprimarului localității, iar ultimul punct al ședinței a fost alocat alegerilor componenței comisiilor de specialitate . Momentul cel mai așteptat al ședinței extraordinare a fost alegerea viceprimarului municipiului Caracal. Au fost făcute două propuneri; prima propunere a venit din partea Partidului Social Democrat care l-a nominalizat pe domnul Adrian Chesnoiu, iar cea de a doua propunere a fost din partea Partidului Național Liberal în persoana lui Cristian Pavel. Cei 19 consilieri prezenți în sala Teatrului Național au trecut la votul secret. În urma votului domnul Adrian Chesnoiu a fost ales viceprimar al municipiului Caracal cu 16 voturi pentru și trei împotrivă.
Iată și prima declarație de presă a domnului Adrian Chesnoiu din funcția de viceprimar.
“În primul rand țin să le mulțumesc caracalenilor, pentru că încă de la votul din 27 septembrie ne-au acordat votul dumnealor de încredere obținând astfel în Consiliul Local al municipiului Caracal majoritate absolută din numărul total de consilieri. În al doilea rând trebuie să mai mulțumesc colegilor mei din Partidul Social Democrat și domnului primar Ion Doldurea, pentru propunerea de-a ocupa această onorantă funcție de viceprimar al municipiului, iar nu în ultimul rând țin să le mulțumesc tuturor celorlalți componenți ai forțelor politice prezente în Consiliul Local, care mi-au acordat votul lor de încredere însumând un număr total de 16 voturi pentru alegerea mea în funcția de viceprimar. Acest vot mă responsabilizează și mai mult. Am declarat încă de a doua zi a câștigării alegerilor de către domnul primar Ion Doldurea și de PSD, că nu vom înceta să muncim pentru caracaleni, că toate proiectele pe care noi le-am cuprins în programul politic și administrativ pentru dezvoltarea municipiului Caracal trebuie să prindă roade. Iar pentru aceasta de fiecare dată când am avut prilejul și m-am adresat caracalenilor, am spus că trebuie pentru dezvoltarea orașului cu toții să ne dăm mâna și să înțelegem că noi reprezentăm fiecare părticică din locuitorii municipiului în care am fost aleși. Nu contează atât de mult ce forță politică reprezinți atâta timp cât pe agenda ta publică sunt ca obiective dezvoltarea orașului, crearea locurilor de muncă, dezvoltarea infrastructurii, asigurarea unei educații coerente, principiale și corecte pentru copii noștrii, asigurarea serviciilor de calitate în sănătate și evident toate celelalte aspecte care țin de creșterea nivelului de trai al locuitorilor unui municipiu. Eu le garantez caracalenilor că această echipă va fi din ce în ce mai puternică și vom muncii fără să precupețim nici un efort pentru creșterea condițiilor și nivelului de trai al locuitorilor municipiului nostru”, a declarat domnul Adrian Chesnoiu -viceprimarul municipiului Caracal
Felicitări și mult succes!
Doru Tudor
Adrian Chesnoiu va intra în istoria moderna a Romaniei.Inburma cu cateva luni era director general al AFIR,o functie importanta la nivel national.De 6 luni manager city ,acum viceprimar la primaria Caracal.Este pe un loc eligibil in Parlament peste o lună si ceva.
Cum explicam ssta…?
Eu nu stiu,voi stiti ?
Comentariile sunt închise.