ACTIVITĂȚI ALE POLIȚIȘTILOR OLTENI ÎN CADRUL PROIECTULUI ROADPOL ALCOHOL&DRUGS

0
161

În perioada 17-23 iunie 2024, poliţiştii rutieri, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au acționat pe drumurile publice din județul Olt, pentru combaterea principalelor cauze generatoare ale accidentelor rutiere.

Activitățile de combatere desfășurate de polițiști au vizat în special conducătorii auto care conduc sub influența alcoolului sau substanţelor psihoactive, acestea fiind unele dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere identificate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Activitățile s-au desfășurat la nivel național, precum și simultan, la nivelul tuturor statelor care sunt membre ale Organizației Polițiilor Rutiere Europene ROADPOL.

În cadrul acțiunii, în care au fost implicați 64 de polițiști rutieri olteni, au fost efectuate 530 de testări pentru detectarea prezenței în organism a alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor privind consumul de alcool, au fost reținute 9 permise de conducere pentru fapte de natură contravențională (conducători auto cu valori ale alcoolului pur în aerul expirat mai mici decât valoarea de referință de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat), respectiv au fost întocmite 5 dosare penale pentru conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe cu efect psihoactiv.

Exemple:

La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii Biroului Rutier Caracal au oprit pentru control, pe strada Târgu Nou, din municipiul Caracal, un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din localitate. Întrucât tânărul emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele tânărului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 17:45, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 8 Perieți, în timp ce desfășurau activități specifice pe Drumul Județean 546C, în comuna Perieți, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 30 de ani, din localitate.

În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0.75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 21 iunie a.c., în jurul orei 20:10, polițiștii Poliției orașului Corabia au oprit pentru control, pe strada Preot Dumitru Stancu, din comuna Izbiceni, județul Olt, un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din localitate.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.