Accident MORTAL pe Centura Caracalului

0
667
Un bărbat de 69 de ani a murit după ce mașina sa a fost implicată într-un accident rutier  la intersecția VO6G cu Drumul Județean 542, din municipiul Caracal. În eveniment au fost implicate două autoturisme.
”Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism condus de un bărbat de 69 de ani, din comuna Redea, județul Olt și un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj.
În urma evenimentului rutier, bărbatul de 69 de ani a decedat, iar tânărul de 21 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul municipal Caracal.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.” transmite IPJ Olt.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.