In jurul orei 03.30, pe Drumul European 574, zona Pădurea Saru, un conducător auto, în vârstă de 31 de ani, in timp ce conducea un autotren din direcția Craiova catre Slatina, a pierdut controlul asupra direcției de mers răsturnându-se.
Începând cu ora 07.30, circulatia va fi închisă în zona, traficul fiind deviat pe ruta ocolitoare Găneasa- Brâncoveni- Osica de Sus- Șopârlița- Pârșcoveni- Balș, până la reluarea traficului pe Drumul National 65.
Pentru a preîntâmpina producerea unor alte evenimente, conducatorii auto trebuie să circule prudent și să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor.
La fața locului sunt și alte autorități competente, care acționează conform competențelor ce le revin.