A început construcția gazoductului BRUA care va traversa și județul Olt

0
789

Lucrările la gazdouctul BRUA au început miercuri,22 august, după patru ani și jumătate de la proiectare, a declarat, directorul general Transgaz, Ion Sterian. Faza I a proiectului are ca termen sfârșitul anului 2019, fiind estimată la 476 de milioane de euro. Coridorul european de transport al gazelor naturale care va interconecta Bulgaria, România, Ungaria și Austria (BRUA), va trece și prin șase comune şi două oraşe din judeţul Olt.

Acesta este cel mai mare proiect pe infrastructură din istoria României, care în patru ani și jumătate de la trasare pe hartă a ajuns în faza de implementare. Până la 31 decembrie anul viitor, dacă nu apar alte lucruri neprevăzute, va fi și realizat acest gazoduct, care va așeza România la loc de cinste pe harta Europei în ceea ce privește infrastructura de transport gaze”, a precizat directorul general al Transgaz, Ion Sterian, pentru Mediafax.

Proiectul pentru Faza I BRUA a primit o finanțare din partea Cosmiei Europene de 179,3 milioane de euro, reprezentând 40% din cheltuielile eligibile, iar în luna martie 2018 s-a primit o prefinanțare din partea Uniunii Europene în sumă de 13,8 milioane euro.

BRUA – Faza I – constă în realizarea următoarelor obiective: conductă de transport gaze naturale Podişor-Recaș, în lungime de 479 km; trei staţii de comprimare – SC – gaze naturale (SC Podișor, SC Bibești şi SC Jupa), fiecare stație fiind echipată cu două agregate de comprimare (unul în funcțiune și unul de rezervă), cu posibilitatea de asigurare a fluxului bidirecţional de gaze.

Traseul conductei urmează direcţia generală de la sud-est spre Vest, traversând judeţele Giurgiu, Teleorman, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraş-Severin şi Timiş. Coridorul european de transport al gazelor naturale care va interconecta Bulgaria, România, Ungaria și Austria (BRUA), va trece prin șase comune şi două oraşe din judeţul Olt. Sute de proprietari de terenuri din judeţul Olt vor primi despăgubiri. Corbu, Scorniceşti, Oporelu, Priseaca, Potcoava, Teslui, Strejești şi Grădinari sunt localităţile prin care va trece conducta de gaz natural. În aceste localităţi gazoductul va traversa sute de proprietăţi. Gazoductul va avea 529 de kilometri pe teritoriul țării noastre, va traversa 79 de localități și circa 20.000 proprietăți private. Conducta va fi funcțională în 2020, când ExxonMobil și OMV Petrom vor începe extracția gazelor naturale din Marea Neagră. Gazoductul BRUA va lega Bulgaria, România, Ungaria și Austria, și face parte din strategia Uniunii Europene de asigurare a independenței energetice. Valoarea estimată a proiectului BRUA se ridică la 560 de milioane de euro, la care se adaugă investiţia pentru conexiunea dintre nodurile tehnologice Tuzla și Podişor, de 278 de milioane de euro.

Ilie Bîzoi