4 incendii în doar 24 de ore

0
205
Echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Caracal, Detașamentului Slatina, Gărzii Balș și Gărzii Osica de Sus, au acționat în ultimele 24 de ore pentru lichidarea a patru incendii puternice izbucnite la miriști și vegetație uscată.
Incendiile s-au produs în localitățile Balș, Pârșcoveni, Cungrea și Dobrosloveni, iar în urma acestora au ars peste 30 de hectare de miriști și  vegetație uscată.
Din fericire, incendiile nu s-au soldat cu victime sau pagube materiale.
Reamintim principalele prevederi legale și măsuri de prevenire pe care cetățenii, instituțiile și operatorii economici trebuie să le cunoască: arderea vegetației uscate este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură excepțională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici, conform standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor; arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale se poate executa numai cu acordul autorităților competente pentru protecția mediului și după informarea serviciilor voluntare pentru situații de urgență, cu respectarea reglementărilor privind utilizarea focului deschis.
În condiţiile în care este necesară arderea miriștilor pentru combaterea dăunătorilor și au fost obţinute aprobările prevăzute de legislaţia în vigoare, arderea vegetației uscate se face cu respectarea următoarelor măsuri: condiţii meteorologice fără vânt; parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate; izolarea zonei de ardere faţă de căile de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate; desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea, până la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii.
În ultima perioadă, cadrele Inspecției de Prevenire au desfășurat 12 controale pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, iar în urma acestora au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale, în cuantum de 2000 de lei.
De asemenea, au fost transmise notificări către toate Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din județ, pentru derularea unor acțiuni de informare a cetățenilor privind interzicerea incendierii vegetației uscate și desfășurarea de controale preventive.