3 districte bulgărești vor să adere la România

0
423

Boris Kamenov, un politician local din Bulgaria, a luat inițiativa de a organiza un referendum cu scopul obținerii unei declarații de independență față de statul de la sudul Dunării. Acesta a declarat pentru televiziunea națională NOVA că după ce ar avea independența districtelor Vidin, Vratsa și Montana, intenționează să adere la România.

„Locuitorii din nord-vest sunt recunoscuți ca luptători. Populația acestei regiuni a organizat revolta împotriva Imperiului Otoman, precum și așa-numita revoltă Septembrie 1923. Bulgarii din această regiune nu mai vor să fie părtași la corupție și vor lupta pentru o democrație adevărată”, a spus politicianul.

Unul dintre motivele pentru care cele 3 districte vor să facă parte din România se referă la sistemul nostru judiciar, considerat în mod cert mai eficient. „Sistemul lor judiciar este mult mai democratic și mai reformat”, a menționat Kamenov.