Polițiștii rutieri olteni desfășoară activități în cadrul Campaniei naționale de educație rutieră ,,Alege viața!”, scopul lor fiind conştientizarea, de către participanţii la trafic, a pericolelor la care se expun atunci când încalcă regulile de circulaţie.
Viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum, conducerea sub influența alcoolului, folosirea neregulamentară a telefonului în timpul conducerii autovehiculului, conducerea unor autovehicule cu defecțiuni tehnice constituie o parte din factorii generatori de accidente de circulație.
De asemenea, abaterile comise de bicicliști, motocicliști, mopediști, căruțași și indisciplina pietonală determină producerea de accidente pe șosele.
În data de 26 septembrie a.c., poliţiştii olteni vor acţiona în trafic pentru susţinerea proiectului ”EDWARD”, prin desfășurarea de acțiuni ce vizează aspecte precum prevenirea şi combaterea excesului de viteză, a conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice și nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă.
RECOMANDĂRI PENTRU PREVENIREA ACCIDENTELOR RUTIERE
Adaptaţi viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere concrete sectorului de drum pe care se rulează, situând-o nu la limita admisă de lege, ci la limita mersului în siguranţă;
Reduceţi viteza în locurile impuse de lege şi în special la trecerile de pietoni, în zonele aglomerate, în apropierea şi la traversarea intersecţiilor, la depăşirea mijloacelor de transport oprite în staţii;
Aveţi atenţie sporită când depăşiţi mijloacele de transport în comun oprite în staţii, precum şi bicicliştii, motocicliştii ori căruţaşii;
Măriţi distanţa între autovehiculele în mers;
Evitaţi efectuarea unor manevre riscante şi în deosebi a depăşirilor neregulamentare;
Fiţi conştienţi de gradul de periculozitate la care expuneţi toţi participanţii la trafic, nu doar pe dumneavoastră, prin conducerea autovehiculului sub influenţa alcoolului sau a unor medicamente;
Respectaţi regulile de circulaţie rutieră şi adoptaţi un comportament preventiv în trafic!
RECOMANDĂRI PENTRU PIETONI
Circulaţi numai pe trotuare sau pe pistele special amenajate;
Traversaţi drumul public doar prin locurile permise;
Pe timp de noapte, dacă circulaţi pe partea carosabilă a drumului, aplicaţi pe îmbrăcăminte, accesorii reflectorizante sau aveţi la îndemână o sursă de lumină vizibilă din ambele părţi;
Înainte să vă angajaţi în traversare, asiguraţi-vă de mai multe ori!