ACCIDENT RUTIER, LA LIMITA DINTRE JUDEŢELE OLT ŞI TELEORMAN

Date:

Share post:

Un accident rutier s-a petrecut, miercuri seara, în jurul orei 22.00, pe drumul național DN 6, în afara comunei Mihăești.

Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că, în eveniment a fost implicat un ansamblu de vehicule, condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani, din municipiul Caracal.

Autotractorul a fost găsit în șanțul de pe marginea părții carosabile.

„Conducătorul auto nu se afla sub influența alcoolului. Acesta a fost transportat la un spital din județul Teleorman, pentru investigații medicale. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

spot_img

Related articles

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar de 95 bilete de tratament balnear aferente seriei a...

Bărbat din Slatina, beat la volan

Oamenii legii au oprit, la data de 15 noiembrie, ora 01.00, pentru control, pe strada Cireașov, din municipiul...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani...

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...