Examenele pentru obținerea permisului de conducere se vor relua din 2 iunie

Date:

Share post:

Examenele pentru obținerea permisului de conducere – proba practică se vor relua începând cu 2 iunie.

Toți candidații care s-au înregistrat au fost reprogramați din oficiu.

„Toţi candidaţii care au fost înregistraţi în aplicaţia informatică şi care nu au putut susţine această probă din cauza instituirii stării de urgenţă au fost reprogramaţi din oficiu, pe baza datelor puse la dispoziţie de către D.R.P.C.I.V. Bucureşti, respectându-se cronologia programărilor anterioare, excepţie făcând candidaţii ale căror cursuri de şcolarizare au expirat în această perioadă şi care au fost programaţi cu prioritate. Programările efectuate pentru fiecare candidat au fost listate şi predate reprezentanţilor şcolilor de pregătire a candidaţilor din judeţul Olt care au obligaţia de a anunţa candidaţii cu privire la data şi ora programării susținerii probei practice”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.

Programările au fost efectuate pe două intervale orare, aferente a două serii de candidaţi pentru fiecare examinator şi anume cu începere de la ora 09.00 şi de la ora 12.00. Locul de întâlnire cu examinatorii, în luna iunie, este strada Drăgăneşti din Slatina.

La locul de întâlnire nu se acceptă decât prezenţa reprezentanţilor şcolilor (instructorii auto) şi a candidaţilor programaţi (fără însoţitori).

Toți cei care urcă în mașinile de examen trebuie să respecte măsurile de protecție și să poarte măști.

„În autovehiculul de examen vor avea acces doar examinatorul, candidatul şi martorul, care vor purta obligatoriu echipament de protecţie (măşti de protecţie), în lipsa acestora examenul va putea fi refuzat. Şcolile de conducători auto vor asigura igienizarea autovehiculelor de examen, iar pentru ocupanţi se va pune la dispoziţie un flacon substanţă dezinfectantă. De asemenea, vor pune la dispoziţie echipament non-contact pentru măsurarea temperaturii corporale, putând fi refuzată examinarea candidatului care are o temperatură corporală mai mare de 37,30 C”, se mai arată în comunicatul Prefecturii Olt.

Candidaţii care au urmat cursurile şcolilor de pregătire în vederea obținerii permisului de conducere în alte judeţe și candidaţii care au fost programaţi pentru redobândirea permisului de conducere se pot adresa direct la sediul instituției pentru a obţine informaţiile necesare sau la nr. de telefon 0249.410.090, în timpul programului de lucru cu publicul.
Informaţiile necesare sunt publicate pe site-ul Instituţiei Prefectului – Județul Olt şi sunt afişate la sediu serviciului din mun. Slatina, B-dul A. I. Cuza nr. 153, jud. Olt.

spot_img

Related articles

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar de 95 bilete de tratament balnear aferente seriei a...

Bărbat din Slatina, beat la volan

Oamenii legii au oprit, la data de 15 noiembrie, ora 01.00, pentru control, pe strada Cireașov, din municipiul...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani...

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...