CJ Olt, proiect de patru milioane de lei pentru dotarea UPU Slatina

Date:

Share post:

Consiliul Județean Olt a semnat, vineri, contractul de finanțare nerambursabilă pentru proiectul „Dotarea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina”. Investiția este finanțată în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020 și are o valoare de 4.341.244,95 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile 4.254.420,05 lei, reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului.

„Într-un context atât de dificil, din punct de vedere al sănătății, considerăm vital să depunem în continuare toate eforturile susținute pentru a reuși să avem asigurate serviciile medicale de urgență, la cel mai înalt nivel. De asemenea, asigurăm locuitorii județului nostru că vom continua să desfășurăm activitățile care susțin dezvoltarea socio-economică, prin accesarea continuă a proiectelor guvernamentale, europene și prin punerea la dispoziție a tuturor resurselor economice, necesare depășirii acestei situații de urgență. Obiectivul general al proiectului îl constituie eficientizarea serviciilor integrate centrate pe pacient și a tratamentului patologiei complexe, care necesită o abordare integrată în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina”, se arată întru-un comunicat al CJ Olt.

Astfel, vor achiziționate echipamente de ultimă generație pentru UPU Slatina, inclusiv un computer tomograf. Aparatele mai vechi vor fi înlocuite cu unele noi.

spot_img

Related articles

Cetățenii din Corabia, scutiți de penalități fiscale

Reprezentanții Primăriei orașului Corabia au anunțat că cetățenii care își vor achita restanțele fiscale, până la data de...

Judecatoarea Sorina Marinas de la CA Craiova are dosar deontologic

Judecatoarea Sorina Marinas de la CA Craiova are dosar deontologic dupa ce a trambitat cu satisfactie ca un...

Mihai Țiu: ”Studenţii de astăzi sunt liderii de mâine ai României”

Ziua Studenţilor este marcată anual pe 17 noiembrie şi a fost declarată oficial în anul 1941, la Londra,...

Bărbat din comuna Vulpeni, dat dispărut

Poliţiştii din Olt îl caută pe Constantin Ionel Cătălin, în vârstă de 30 de ani, care a plecat...